Liga NationalaHandbal

Vâlcea a câştigat derby-ul Olteniei! SCM mai are 9 „finale” până la titlul de campioană

Joi, 14 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, în deplasare, partida cu SCM Craiova, rămasă restantă din etapa a 15-a. „Municipalele” au scăpat cu bine de încă un adversar dificil. Vâlcea a câştigat derby-ul Olteniei cu scorul 25-19. În prima repriză, elevele lui Pera, Rădoi şi Barbu nu s-au putut desprinde decisiv. S-a mers de la egal la egal, cu excepţia a patru situaţii, când echipa de la poalele Capelei a avut un avantaj de două goluri (5-3 în minutul 10, 6-4, în minutul 12, 7-5 în minutul 13 şi 12-10 în minutul 24). Oaspetele au câştigat, până la urmă, prima parte a întâlnirii la diferenţă de un gol, cu 13-12.

În partea secundă, handbalistele vâlcene au apăsat piciorul pe acceleraţie şi nu le-au dat nicio şansă craiovencelor de a spera într-o surpriză. Au revenit de la vestiare hotărâte să înlăture orice dubiu în privinţa câştigătoarei. În 10 minute de la reluare s-au distanţat la patru goluri (19-15). Formaţia din Bănie nu a mai găsit soluţii în atac, fiind descumpănită şi de cele câteva intervenţii foarte bune ale Yuliyei Dumanska. În repriza a doua, gazdele au marcat doar de şapte ori, în timp de SCM a punctat de 12 ori.

Glibko nu a fost în cea mai bună formă nici de această dată. A marcat doar de două ori, din 7 metri. A avut mai multe şuturi ratate, printre care şi o lovitură de penalitate (pe finalul primei reprize). A avut, însă, cine să se evidenţieze. Vasileuskaya a fost cea mai bună marcatoare din tabăra SCM-ului. Aceasta a punctat de şase ori. Pe lista marcatoarelor grupării vâlcene, în afară de Natallia şi Iryna, s-au mai regăsit: Da Silva (5 goluri), Fernandez (4), Lopez (3), Popa (3), Craiu (1) şi Khouildi (1).

Succesul din Bănie a readus-o pe SCM în fruntea ierarhiei Ligii Florilor. Vâlcea mai are 9 „finale” până la o performanţă uriaşă: câştigarea titlului naţional, în dauna marii favorite, CSM Bucureşti. În acest week-end, e pauză în campionatul intern. Duminică, lidera va juca în 16-imile Cupei României, la Piatra Neamţ.

„Municipalele” vor disputa următorul joc din Liga Florilor duminică, 24 februarie, la Zalău. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button