DiverseHandbal

Un danez, pe banca tehnică a echipei SCM Rm. Vâlcea

Din Liga Florilor a mai rămas de disputat o singură etapă, după care se va trage linie. La Vâlcea sunt multe de analizat după ratarea obiectivului, de clasare pe un loc care să asigure participarea în cupele europene, din toamnă. Indiferent de rezultatul confruntării de pe teren propriu, cu Minaur Baia Mare (care va avea loc vineri, 26 mai), SCM termină campionatul pe locul 6. Pentru sezonul viitor sunt alte perspective. După vacanța de vară sunt așteptate jucătoarele transferate. Cei mai mulți dintre iubitorii handbalului consideră că a fost realizată o campanie bună de transferuri și Vâlcea va putea să se bată pentru un loc în primele trei în România. Vin jucătoare, dar și pleacă destul de multe. Vor fi schimbări și pe banca tehnică. Una dintre ele a fost anunțată deja. Danezul Rasmus Rygaard Poulsen va fi secund la echipa de handbal de la poalele Capelei. Anunțul a fost făcut de SCM la începutul acestei săptămâni:

”Cu peste 19 ani experiență, posesor al EHF Master Coach și al Licenței PRO, Rasmus se alătură proiectului nostru pentru următorul sezon. Printre echipele sonore la care a activat ca principal ori secund se enumeră Ajax København, Skövde HF sau CSM București, alături de care a câștigat EHF Champions League 2016/17”.

”Sunt foarte bucuros că am ocazia să vin din nou la Râmnicu Vâlcea și bineînțeles, în România, acesta fiind un loc special pentru mine. Rm. Vâlcea este un oraș cu o istorie și tradiție handbalistică, care vorbește de la sine. Condițiile de aici sunt pentru succes, staff-ul tehnic profesionist și sportive experimentate. De asemenea, clubul are suporteri fantastici, iar partidele de pe teren propriu, cu sprijinul acestora, face din Rm. Vâlcea unul dintre cele mai dificile terenuri de câștigat din România. Aștept cu nerăbdare să mă alătur clubului și să-mi pun toate eforturile în dezvoltarea grupului, dar și individual, a sportivelor. Văd un potențial mare în club, echipă și jucători pentru sezonul următor și cred că ne putem îndeplini toate obiectivele. Consider că experiența mea ca antrenor principal în campionatele Danemarcei și Suediei vor fi un plus pentru această mare călătorie la care vom fi angrenați cu toții”, a declarat Rasmus Poulsen, citat de SCM Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button