Trupa lui Nicolae Vâlcu a obţinut un punct în doar nouă jucători… şi jumătate!

CERNA COPĂCENI – OLTEŢUL ZĂTRENI 1-1

Olteţul Zătreni s-a întors cu un singur punct din deplasarea pe care a efectuat-o la finele săptămânii trecute, la Cerna Copăceni. Echipa pregătită de Nicolae Vâlcu a terminat la egalitate acest duel (1-1), ambele goluri fiind marcate încă din prima repriză. Oaspeţii au deschis scorul prin juniorul Gabriel Herăscu (care a împlinit vârsta de 15 ani chiar luna aceasta), printr-un şut de la vreo 40 de metri, dar au fost egalaţi în prelungirile primului mitan.

Nicolae Vâlcu, antrenor Olteţul Zătreni:
„Din păcate, avem în lot câteva «vedete», care aleg să joace doar atunci vor!”

Potrivit afirmaţiilor antrenorului Nicolae Vâlcu, una dintre cauzele pentru care echipa sa nu a câştigat partida de duminica trecută a fost aceea că nu s-a bazat decât pe un efectiv redus de jucători. „Îmi pare foarte rău de cele două puncte pe care le-am pierdut, dar, din păcate, avem în lot câteva «vedete», ca să le zic aşa, care aleg să joace doar atunci când e vremea frumoasă afară sau în anumite condiţii. Am plecat spre Copăceni cu 11 jucători, iar asta pentru că trei au absentat nemotivat (Iulian Cercel, Cătălin Cercel, Alin Stoica), în timp ce Laurenţiu Vâlcu a fost la serviciu. La stadion, ne-am trezit însă că nici Florin Chelcea nu vrea să joace. Deşi am auzit că tatăl lui s-a plâns către primarul Liţoiu că nu vreau să-l bag în echipă, iată că acum, când a avut prilejul să intre pe teren, n-a mai vrut. În aceste condiţii, am început meciul în zece, iar prin minutul 20 Mădălin Ninciuleanu a făcut o întindere şi a jucat astfel până la final doar la jumătate din capacitate, cam într-un picior, cum se spune, pentru că nu am mai avut nicio schimbare la dispoziţie”, a afirmat Vâlcu.

Gheorghe Toşa a ratat o ocazie demnă de „Cascadorii râsului”

Antrenorul echipei din Zătreni spune însă că în ciuda problemelor cu care s-a confruntat, echipa sa se putea întoarce victorioasă de la Copăceni. „Pe lângă golul marcat, am ratat cu nonşalanţă alte câteva ocazii. Cea mai clară oportunitate de a înscrie i-a aparţinut lui Gheorghe Toşa, după o fază creată de juniorul Gabriel Herăscu, care de la meci la meci prinde tot mai multă experienţă. El l-a depăşit pe portarul advers, a centrat dintr-un unghi închis, dar Toşa, care se afla la o palmă de linia porţii, n-a reuşit să devieze mingea în plasă. N-a înţeles nimeni de pe marginea terenului ce a vrut să facă, nu trebuia decât să aşepte mingea şi să pună latul pentru a fi gol. Apoi, tot Toşa a mai ratat o ocazie, din 6-7 metri, singur cu portarul, la fel ca şi Gabriel Herăscu, în ultimul minut de prelungiri. De partea cealaltă, adversarii au avut doar două ocazii, una când au dat gol, iar alta în repriza secundă”, a concluzionat Nicolae Vâlcu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button