Administratie

Termoizolarea celor 56 de blocuri din Drăgăşani depinde de asociaţiile de proprietari. Primarul Nedelcu le susţine

Primarul Cristian Nedelcu şi-ar dori ca, şi la Drăgăşani, să înceapă un program de termoizolare a blocurilor, însă reaminteşte că, pentru asta, primele două condiţii ar fi ca asociaţiile de locatari să depună cereri în acest sens şi să fie de acord cu suportarea a 20 % din costuri, conform legii. „La fel de important este ca toţi locatarii să-şi dea acceptul. Nu e suficient să vrea 4, iar 6 să se opună. Din partea primăriei, aşa cum am mai spus-o, există toată disponibilitatea să ajutăm şi ne-am dori să termoizolăm blocurile din oraş. Nu numai că s-ar schimba aspectul, dar ar creşte şi eficienţa energetică a clădirilor, confortul cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, pe termen mediu şi lung, ar însemna o reduce a costurilor cu încălzirea, pe timp de iarnă”, a explicat edilul PSD. Răspunzând unor întrebări adresate de câţiva cetăţeni, Cristian Nedelcu a mai spus că, din păcate, primăria nu are pârghii legale pentru a asigura contribuţia asociaţiilor de locatari, dar poate ajuta cu procentul care îi revine şi cu pregătirea documentaţiei necesară în vederea atragerii fondurilor necesare. În Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3, PI 3.1, Operaţiunea A – clădiri rezidenţiale, este prevăzut că 60 % din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor se asigură din FEDR şi bugetul de stat, iar 40 % le revin solicitantului (primăria) şi asociaţiei de proprietari. În Drăgăşani, există în jur de 56 de blocuri, niciunul nu este încadrat în clasa I de risc seismic, iar o cerere de finanţare trebuie să includă cel mult 10 imobile.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button