Tavi Costin şi Daniela Ştefănescu fac „botezul” unei expoziţii de pictură cu totul specială
Vineri, la ora 10.30, directorul Tavi Costin şi PR-ul Daniela Ştefănescu vor face „botezul” unei expoziţii de pictură cu totul specială, găzduită de Teatrul „Anton Pann”. Operele pe care iubitorii acestei ramuri a artelor plastice au ocazia să le admire până la finele anului sunt realizate de Ion Nedelcu.
Puţini ştiu, poate, că Ion Nedelcu este vâlcean la origine. Născut la Orleşti, artistul s-a făcut remarcat atât la nivel naţional, cât şi internaţional. „După absolvirea Liceului de Artă, de la Craiova, s-a înscris la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (Bucureşti), Secţia de scenografie de film şi televiziune. Se întâmpla în perioada 1972-1975. Critica de specialitate i-a remarcat lucrările încă de la primele expoziţii. Pe scurt, Ned, cum îi place să i se spună, artistul are o carte de vizită impresionantă, lucrările sale fiind incluse în colecţii extrem de valoroase atât în ţară cât şi în străinătate. De-a lungul carierei, Ned a semnat şi scenografia la mai multe pelicule cinematografice. Este un om foarte talentat şi care are multe de oferit. Expoziţia sa va fi prezentă la Rm. Vâlcea timp de două săptămâni, până la sfârşitul anului 2023. Cine va veni să o vadă cu siguranţă nu va regreta şi va pleca de la teatru mult mai bogat, în primul rând sufleteşte”, au transmis reprezentanţii Teatrului „Anton Pann”, în încercarea de a trezi un interes cât mai mare printre vâlceni pentru această expoziţie, care a devenit posibilă datorită unei colaborării între mai multe instituţii: Teatrul Anton Pann, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.