Social

Start în programul ”Masă caldă”, pentru copii, la Păuşeşti Otăsău

Păuşeşti Otăsău se numără printre comunele incluse în programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Primarul Cătălin Avan a anunţat că s-au făcut toate demersurile necesare şi deja copiii din localitatea pe care o administrează beneficiază de masă caldă. Programul se va derula pe întreg anul şcolar. ”Prima zi din programul masă caldă la copiii noştri din Păuşeşti! A dat Dumnezeu să scăpăm de porcăria numită «lapte şi corn»! Şi avem acum supă, felul doi şi fruct, pentru cei 192 de elevi si grădinari care învaţă în localitatea noastră! Să dea Dumnezeu să fie sănătoşi cu toţii, să aibă parte de meniuri bune şi sănătoase (ne ocupăm zilnic de acest aspect), să renunţe încet, încet la produse de patiserie şi cu îndulcitori / aditivi artificiali!”, a transmis Cătălin Avan, precizând faptul că, spre deosebire de deceniile trecute când copiii din comună mergeau la şcoală la Băile Govora, acum, printre elevii din Păuşeşti se află şi copii din localităţile învecinate, care au preferat să înveţe aici datorită calităţii dascălilor, a procesului educaţional şi a condiţiilor de studiu excelente.

Articole Similare

Back to top button