SPORTUL ŞI ARTA

Pentru a motiva alăturarea celor doi termeni se cuvine a apela la înţelepciunea antichităţii. Aristotel sublinia că principiul de bază al gimnasticii este frumosul. În practicarea exerciţiilor fizice, Platon preţuia armonia proporţiilor, frumuseţea şi sănătatea. În aprecierea estetică a ţintei, Cicero vedea frumuseţea cu precădere în mişcare şi atitudinea corpului. Mai aproape de noi, Schiller completa: „Nu vom greşi niciodată dacă vom căuta idealul de frumuseţe pentru om pe aceeaşi potecă pe care el îşi satisface pofta de joc”.
Dacă există o estetică a literaturii, a muzicii, a artelor plastice, de ce n-ar trebui să discutăm şi despre o estetică a sportului? Este lesne de observat că zămislirea frumosului în sport are aceleaşi implicaţii estetice ca şi crearea frumosului în oricare alt domeniu.
În istoria culturii universale se pot descifra patru momente distincte de interferenţă a sportului cu artele plastice. Primul este reprezentarea prin statui a frumuseţii atleţilor greci, al doilea înfăţişarea în pictura flamandă a patinatorilor pe gheaţă, al treilea este seria engleză de transpunere pe pânză a sporturilor nobile, iar al patrulea moment înseamnă ilustrarea în arta modernă a secolelor 19 şi 20 a dinamismului activităţii sportive.
Nu trebuie să omitem că operele în relief ale asirienilor, cretanilor sau egiptenilor reprezentau înotători, luptători şi pugilişti. Din Creta, provin scenele cu abili săritori peste tauri, premergând tauromahia modernă. În mormintele faraonilor egipteni, picturile murale înfăţişează înotători, luptători, alergători şi scene de scrimă.

• Sculptură

Se spune că „Discobolul” lui Miron a reprezentat un moment revoluţionar în arta statuilor, pentru că autorul avea priceperea de a reda mişcări dinamice. Statuia „David” a lui Michelangelo Buonarroti este, ca şi „Perseu” a lui Benvenuto Cellini, reprezentarea unui învingător.

• Pictură

În privinţa picturii, trebuie amintit că în secolul 19 spectacolul sportiv cel mai conturat în viaţa cotidiană a fost moda curselor de cai. Celebrii Daumier, Gericault, Degas sau Toulouse-Lautrec au pictat inegalabile scene din curse, analizând în special mişcarea şi tensiunea.

• Literatură

Scriitorul american Erich Segal, autorul neuitatului roman „Love Story” a afirmat cândva: „Sportul, orice s-ar întâmpla cu el şi mai ales în jurul său, rămâne cea mai generoasă temă literară”. Din 24 de cânturi ale „Iliadei”, unul întreg, al 23-lea, este consacrat în întregime unor întreceri atletice! Era, desigur, o prefigurare a ceea ce pentru greci a devenit, ulterior, o componentă obişnuită de viaţă, Jocurile Olimpice. În cealaltă operă atribuită lui Homer, „Odiseea”, eroul principal, Ulise, este descris înotând, aruncând discul, boxând, trăgând cu arcul.
Mult mai târziu, cunoscuţi scriitori, precum Ernest Hemingway, Victor Hugo, Arthur Conan Doyle sau George Bernard Shaw, au descris cu măiestrie scene sportive pline de spectaculozitate din ciclism, box sau alergări. Un loc special îl deţine extraordinarul roman al lui David Storey, „Viaţa sportivă”, ce dezvăluie asprimea rugby-ului modern.

• Muzică

Muzica, artă consacrată de-a lungul secolelor, este prezentă şi ea în sport. Se ştie că unuia dintre primii recordmani mondiali la săritura cu prăjina, norvegianul Charles Hoff, îi plăcea să sară în acordurile fanfarei militare! Boxerii cubanezi, rugby-ştii americani şi înotătorii australieni preferă să se antreneze pe muzică de jazz, din nevoia de a activa energiile psihice şi fizice, iar exerciţiile gimnaştilor şi patinatorilor au ca parte inseparabilă acordurile muzicale.
Este potrivit aici să menţionăm un lucru, prilej de mândrie naţională pentru români. Creaţii muzicale memorabile, precum „Rapsodiile române”, „Ciocârlia” sau „Sania cu zurgălăi” au răsunat adesea, pe multe meridiane ale globului, cu prilejul Campionatelor Mondiale, Europene sau Jocurilor Olimpice, la întrecerile de gimnastică sau patinaj artistic.

• Cinematografie

Cea mai tânără dintre arte, cinematografia, a fost îmbogăţită prin paleta de valori sportive ce i s-au dăruit, precum au făcut-o Johnny Weismuller, celebrul înotător medaliat la Jocurile Olimpice, la fel ca patinatoarea Sonja Henje, eroi neuitaţi ai multor filme cu subiect sportiv. Dacă mai adăugăm că mai multe filme sportive, precum „Rocky”, „Campionul” , „Cineva acolo sus mă iubeşte” (box ), „Grand Prix” (automobilism), „Drumul spre victorie” (fotbal ), „Viaţa sportiva” (rugby), au obţinut numeroase premii internaţionale, nu facem decât să recunoaştem că filmul sportiv nu este numai un simplu divertisment, ci probează o capacitate de investigaţie şi putere de penetraţie, explorând fenomenele societăţii moderne.

Prin performanţele sale, SPORTUL prilejuieşte aşadar înnobilarea, aprofundarea şi îmbogăţirea uneia dintre marile sărbători ale lumii, ARTA.

Iulian VERNESCU