Alte sporturi

Sportivii de la Tenis Club Capela s-au remarcat la Cupa Municipiului Rm. Vâlcea

Avram Daniel• Daniel Avram, Florin Palmotă şi Bianca Avram pregătesc viitoarele talente ale tenisului de câmp vâlcean

În perioada 26-30 iulie, baza sportivă Hidroelectra a găzduit Cupa Municipiului Rm. Vâlcea la tenis de câmp. Competiţia a fost organizată de Primăria Râmnicului, Asociaţia Judeţeană de Tenis de Câmp, Direcţia pentru Sport a Judeţului, Asociaţia Sportivă şi de Agrement Hidroelectra. Potrivit antrenorului Daniel Avram, la start s-au adunat numai participanţi clasaţi şi neclasaţi de pe raza judeţului Vâlcea. Din partea Tenis Club Capela au concurat la întrecere 12 sportivi. În continuare vom face o scurtă prezentare a celor mai bune rezultate pe care aceştia le-au obţinut. La categoria de 8-10 ani, fete, Vanesa Niţu s-a clasat pe primul loc, după ce a învins-o pe Bianca Deac (loc 2). În competiţia băieţilor, prima poziţie i-a revenit lui Patrick Banu. La acest nivel de vârstă, o evoluţie bună au mai avut Laura Stănişor, Claudia Costin şi Mihai Nistor. La categoria de 10-12 ani, fete, Floriana Gheorghe s-a clasat pe locul 2, fiind învinsă în finală. În acelaşi timp, s-au evidenţiat Andreea Mutu şi Alexis Diculescu. Câştigător al finalei băieţilor de 10-12 ani a fost Andrei Ilie, urmat îndeaproape de Bogdan Boadă (loc 2). În semifinală s-au luptat Tudor Danalache şi Eduard Mihăilescu, iar Eugen Costin a fost un alt participant care a reuşit să se remarce deşi nu a urcat pe podium. De menţionat este că, la finalul cupei, tinerii tenismeni au fost premiaţi de directorul DSJ Adrian Comănescu şi viceprimarul Cosmin Constantinescu.
„Sunt foarte mulţumit de rezultatele tuturor sportivilor noştri. Vreau să precizez că Vanesa Niţu s-a autodepăşit, ţinând cont de faptul că practică tenisul de câmp de doar 10 luni de zile. Cu toate acestea, a reuşit să învingă participante mult mai experimentate. Chiar dacă a fost câştigător, consider că Patrick Banu a jucat doar atât cât a fost nevoie pentru a câştiga. Nu a forţat deloc, dar probabil acest lucru se datorează şi faptului că este de departe unul dintre cei mai buni sportivi de la Tenis Club Capela. Marele învins a fost Tudor Danalache, care a pierdut în semifinală după ce a condus cu 6-2 şi 5-2. Doresc să mai spun că, prin jocul lor, Laura Stănişor şi Claudia Costin au demonstrat că sunt nişte tenismene de perspectivă. Floriana Gheorghe a pierdut la limită, după ce a câştigat primul set cu 6-1. Motivul este legat de faptul că a intrat în polemică, din păcate, cu o parte din spectatori. Nu s-a mai putut concentra şi de aceea, în final, a fost învinsă”, ne-a declarat Daniel Avram, antrenor şi fondator al Tenis Club Capela Rm. Vâlcea. În încheiere, acesta a dorit să le mulţumească celorlalţi doi instructori ai clubului pentru contribuţia semnificativă pe care o au în ceea ce priveşte pregătirea copiilor.
„Cu uşurinţă am putut să constat faptul că din momentul în care Tenis Club Capela a avut mulţi antrenori, lucrurile au început să se îndrepte într-o direcţie bună, iar sportivii noştri au realizat performanţe din ce în ce mai mari. Instructorii despre care vorbesc sunt Florin Palmotă şi fiica mea, Bianca Avram”, a adăugat Daniel Avram. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button