Diverse

Spectacol-coupe după schiţe de Ion Luca Caragiale, sâmbătă, în premieră la Teatrul “Anton Pann”, din Rm. Vâlcea

Marţi, 30 ianuarie a.c., Daniela Ştefănescu, PR-ul de la Teatrul “Anton Pann”, a organizat o nouă întâlnire între managerul Octavian Costin şi mass-media. Întrevederea a avut două momente importante. Primul a avut ca temă principală premiera de sâmbătă a spectacolului coupe după schiţe de Ion Luca Caragiale – „Variete la Iunion”, în regia talentatei Lenuş Teodora Moraru. În a doua parte a întâlniri, directorul teatrului a socializat cu jurnaliştii, dat fiind faptul că, în câteva zile, va împlini o frumoasă vârstă.

Revenind la primul subiect, managerul Tavi Costin a făcut cunoscut faptul că scenograful Gelu Rîşca, coregrafa Victoria Bucun, regizorul tehnic Vasile Marinoiu, Robert Marius Roiban (sunet), Constantin Ologu şi Elvis Popescu (lumini) au avut o contribuţie importantă la pregătirea spectacolului de sâmbătă, 3 februarie. În distribuţie, regăsim trei actori deosebiţi: Reka Szasz, Andrei Cătălin şi Alexandru Beteringhe.

„Variete la Iunion” este o adaptare a unor momente și schițe de Ion Luca Caragiale în care veți găsi situații comice și personajele inconfundabile create de marele scriitor. “Trei actori minunați, într-o distribuție rotativă, vă vor oferi o selecție de texte memorabile, care vă vor face să vă emoționați și să vă gândiți la realitatea în care trăim. Réka Szász, Andrei Cătălin și Alexandru Beteringhe vă vor duce într-o călătorie în timp, în atmosfera celebrelor varieté-uri ale secolului XIX, unde distracția și muzica erau la ele acasă. Sub bagheta regizoarei Lenuș-Teodora Moraru, cu o scenografie de Gelu Rîșca și o coregrafie semnată de Victoria Bucun, veți asista la o suită de scene pline de culoare, veți râde și vă veți distra alături de amicii Lache și Mache, domnișoara Mari Popescu, pedagogul absolut Mariu Chicoș Rostogan și multe alte personaje savuroase, care vă vor surprinde cu replici pline de umor și de spirit”, a transmis managerul T.A.P.. Tavi Costin a spus câteva cuvinte şi despre regizor. “Moraru Lenuș-Teodora este actriță, regizor, dar şi coordonator de trupă de teatru. După ce a absolvit Academia de Arte George Enescu din Iași, în anul 1997, Lenuş Teodora Moraru s-a angajat ca actriță la Teatrul Mihai Eminescu, din Botoșani. De atunci și până acum, a avut numeroase roluri în teatru, peste 30. A participat la festivaluri de teatru atât în țară, cât și în străinătate. S-a remarcat cu ușurință, de fiecare dată. Dragostea sa pentru teatru s-a concretizat și prin înființarea Atelierului de teatru, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, cu care participă la diverse festivaluri în țară și, bineînţeles, câștigă numeroase premii. Activitatea sa de actriţă se completează excelent cu cea de pedagog și de regizor de teatru. Asistent – regie la început, alături de nume importante ale teatrului, Lenuș Moraru semnează regia mai multor spectacole, la diverse teatre din Capitală și din țară. În 2018, a primit Premiul Mentor pentru Excelență în Educație, dar poate că cei mai mulţi o ştiu de la „Dansez pentru tine”, emisiunea de la Pro TV”, a adăugat managerul Teatrului Anton Pann.

 

 

Articole Similare

Back to top button