Politica

Senatorul Bulacu semnalează că tot mai puţini români lucrează în agricultură

Senatorul Romulus Bulacu este de părere că agricultura românească a intrat de câţiva ani într-un declin fără precedent şi din cauză că tinerii care puteau munci în acest domeniu au preferat să plece în străinătate, unde li se oferă salarii mai mari şi condiţii mai bune de trai. Parlamentarul PNL i-a transmis ministrului PSD al Agriculturii îngrijorările sale pe acest subiect şi i-a solicitat câteva lămuriri: „1) ce măsuri s-au luat şi ce facilităţi sunt oferite pentru sprijinirea tinerilor fermieri?; 2) din ce cauze s-a ajuns în situaţia de astăzi şi care sunt principalele motive pentru care tinerii nu sunt atraşi de muncile agricole; 3) care este strategia ministerului pentru implementarea şi mediatizarea ofertelor în domeniu în rândurile tinerilor?”. Deocamdată, întrebările lui Romulus Bulacu au rămas fără răspuns şi probabil că problemele semnalate de el vor rămâne multă vreme fără rezolvare. „După integrarea României în UE, mulţi tineri au plecat din ţară, iar populaţia ocupată în agricultură a scăzut constant. Astăzi, doar 1,5 milioane de cetăţeni mai sunt interesaţi de munca pământului. Dintre ei, conform datelor oferite de APIA, peste 65 %, adică în jur de 975.000 au peste 55 de ani. Doar vreo 240.000 au sub 25 de ani, ceea ce este dramatic. Pe de altă parte, şi transferul de proprietate de la vârstnici la tineri se face într-un ritm extrem de lent. Aştept cu interes punctul de vedere al ministrului, ca apoi să vedem ce se mai poate îndrepta”, a declarat senatorul vâlcean, cu menţiunea că un alt revers este şi acela că piaţa a ajuns să fie invadată de produse din străinătate, pline cu chimicale şi nesănătoase.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button