Administratie

Şcoala Gimnazială din Goleşti va fi modernizată şi extinsă

Astrele s-au aliniat bine pentru Adrian Mitrache în această toamnă. După ce a primit de la Compania Naţională de Investiţii vestea că proiectul pentru modernizarea a 8,5 kilometri de drumuri de interes local va fi finanţat şi după ce duminică a primit confirmarea aprecierii şi încrederii pe care o au cetăţenii din Goleşti faţă de el, fiind ales primar al comunei, Mitrache s-a bucurat, în această săptămână, de un alt răspuns favorabil din partea CNI. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a inclus, pe lista de sinteză, şi obiectivul de investiţii: „Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea Şcolii Gimnaziale, din satul Popeşti, comuna Goleşti, judeţul Vâlcea”. Aşadar, elevii şi profesorii din Goleşti vor dispune de cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului educaţional. Autorităţile locale vor face în continuare eforturi să realizeze tot ce şi-au propus.

Articole Similare

Back to top button