PoliticaAncheta

Schimbarea directorului Tăbârcă, de la Pieţe Prest, anchetată de procurori

– Acesta este martor într-un dosar de-al lui Gutău. Tăbârcă ar fi încurcat şi nişte afaceri pe bani publici cu firma fostului viceprimar Nicolae Dicu  

Zilele trecute, noul Consiliu de Administraţie de la Pieţe Prest S.A., în care Mircia Gutău şi-a băgat mai mulţi apropiaţi, inclusiv pe soţia prefectului Radu Renga, l-a schimbat abuziv din funcţie pe directorul Mihail Tăbârcă, martor în dosarul penal în care primarul Râmnicului este trimis în judecată sub acuzaţia de uzurpare de calităţi oficiale. Potrivit informaţiilor pe care le-am obţinut până în acest moment, Pieţe Prest S.A., societate ce aparţine municipalităţii, a încheiat anul 2015 cu un profit de 4,5 miliarde, iar în august, când au început presiunile asupra lui Tăbârcă, societatea era tot pe plus, ceea ce înseamnă că managementul nu a fost unul defectuos.

De asemenea, zilele trecute, directorul executat ar fi fost ameninţat de cineva din Executivul local, motiv pentru care şi acest caz a intrat în atenţia procurorilor. Nu în ultimul rând, există informaţii potrivit cărora Mihail Tăbârcă încurca şi unele tunuri la Pieţe Prest, cum ar fi de exemplu contractul cu firma fostului viceprimar Nicolae Dicu, arestat împreună cu Gutău, în 2006, din cauza unei mite de la omul de afaceri Crinu Popescu. Naşpa! Se pare că unii chiar nu se învaţă minte şi sunt tentaţi să comită aceleaşi greşeli ca şi în trecut. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button