Diverse

S-a aprobat! Guvernul alocă vouchere de 300 lei pentru copii, pentru echipamente sportive, în vederea practicării sportului de performanţă

Copiii nascuţi în perioada 01.01.2005-31.12.2014, care se vor legitima pentru prima data la un club sportiv deţinător al certificatului de identitate sportivă emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, vor primi un ajutor financiar sub formă de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente sportive, în cuantum de 300 de lei. În prima fază a acestui program sunt disponibile 30.000 de vouchere.

Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 7 octombrie 2020, la iniţiativa Ministerului Tineretului şi Sportului, Ordonanţa de Urgenţă nr. 157 pentru acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă. Sprijinul financiar se adresează copiilor din sistemul de învăţământ primar şi gimnazial în primul rând, pentru ca aceştia să poată practica sportul într-un cadru organizat şi sigur în contextul actualei pandemii.

Ministrul Tineretului şi Sportului, domnul Ionuţ Marian Stroe a spus următoarele: ”Ne-am propus ca din 8 septembrie, momentul în care am dat acea ordonanţă de urgenţă, până la 1 decembrie, să reuşim să adunăm cel puţin 30.000 de beneficiari – de copii – ai acestei forme de sprijin care, spunem noi, la nivel comunităţilor, ar da un semnal de revigorare a activităţii sportive. Mi-e greu s-o recunosc, dar trebuie să o spun, sunt mesaje de alarmă care sper să responsabilizeze şi părinţii, şi autorităţile, şi şcoala mai ales: am ajuns pe locul 2 la obezitate infantilă în Europa — este incredibil! De-asta spun că este necesar acest program, profitaţi de el.

Probabil anul viitor vom rotunji cifra şi vom ajunge la cei 100.000 de noi copii legitimaţi în sport, numărul prevăzut şi în Programul de Relansare Economică. Toţi părinţii, din acest moment, folosind certificatul de naştere, un act de identitate, o legitimaţie sportivă, o cerere tip şi o declaraţie pe proprie răspundere, pot să dobândească acest voucher care este la îndemâna tuturor cluburilor şi entităţilor sportive — atenţie! — care au certificat de identitate sportivă. Asta este singura condiţie. El poate fi valorificat, ca să ştiţi, în toate magazinele specializate în echipamente sportive, oriunde în ţară”.
Toate detaliile si informaţiile cu privire la documentele care trebuiesc depuse se pot găsi pe site-ul D.J.S.T. Vâlcea accesând link-ul: http://djstvalcea.ro/vouchere-pentru-sportivi/
Detalii suplimentare se pot obtine de la domnul Dinu Paul, consilier sport D.J.S.T. Vâlcea – 0721.713.725
• Biroul de presă al D.J.S.T. Vâlcea

Articole Similare

Back to top button