Liga IV

În judeţul Hunedoara s-a dat startul campionatului Ligii a IV-a

Jucătorii şi arbitrii din fotbalul amator din judeţul Hunedoara au efectuat testele pentru COVID-19. S-au făcut eforturi, s-au găsit resurse pentru a acoperi aceste cheltuieli. Au fost câteva cazuri de persoane infectate cu virusul asiatic, însă destul de puţine, astfel că DSP şi-a dat acordul ca Liga a IV-a să înceapă. Startul campionatului s-a dat săptămâna trecută, mai exact miercuri, 7 octombrie.

Oficialii AJF intenţionează ca până în iarnă să se încheie turul. Grupările participante vor juca într-un ritm ameţitor, de Liga Campionilor, câte două meciuri pe săptămână. Prima serie se va încheia pe 18 octombrie. A doua serie, care implică şi o nouă testare pentru COVID-19, va începe pe 12 noiembrie şi se va închia pe 22 noiembrie, perioadă în care se vor disputa patru etape. În total, sunt 9 etape programate pentru acest an. Returul va avea loc în primăvara anului viitor. AJF Hunedoara a anunţat că din banii pe care îi primeşte de la FRF din fondul de solidaritate (5000 euro), 50% din sumă se va aloca reluării competiţiei. Mai exact, cluburile de Liga a IV-a au avut subvenţionat baremul de arbitraj pentru prima etapă. Echipele de Liga a V-a vor avea şi ele această facilitate în Cupa României, competiţie care va începe, însă, anul viitor. De asemenea, din banii primiţi, AJF va acoperi o parte din cheltuielile arbitrilor pentru efectuarea testului pentru COVID-19. 2500 de euro vor fi păstraţi de AJF pentru continuarea desfăşurării activităţii asociaţiei.

Articole Similare

Back to top button