Politica

Romeo Rădulescu recunoaşte că scade în popularitate pe zi ce trece

Radulescu Romeo 11Primarul Romeo Rădulescu nu şi-a pierdut definitiv simţul raţiunii. La finele săptămânii trecute, el ne-a mărturisit că s-ar afla într-o scădere de popularitate similară celei pe care o resimte şi Traian Băsescu.
„În mare parte, rezultatele ultimelor sondaje, care dau PD-L într-o scădere fără precedent, sunt reale. Nici nu mă miră! Guvernul a luat nişte măsuri nepopulare. E normal să existe un astfel de efect. Dar aceste măsuri trebuiau luate. Cineva trebuia să şi le asume”, ne-a precizat primarul Râmnicului. Liderul municipal al PD-L a adăugat că se aştepta ca, în condiţiile actuale, imaginea sa, ca şi cea a şefului statului, să aibă de suferit. „Era normal să fie aşa şi-mi asum acest lucru”, a completat Rădulescu, care cel mai probabil ar fi pierdut alegerile pentru funcţia de primar, în cazul în care această competiţie ar fi avut loc, să zicem, duminica viitoare. Cel mai probabil că n-ar fi intrat nici în finală, lupta în turul doi dându-se între Remus Grigorescu şi Bogdan Pistol, omul sacrificat de PNL în două momente extrem de grele.

PD-L a ajuns la 12 %

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, 65% dintre români ar vota pentru demiterea lui Băsescu, iar PDL a ajuns la 12%. Dacă ar fi să dea timpul înapoi şi ar putea vota din nou pe unul din cei trei candidaţi importanţi de la alegerile din 2009, românii l-ar alege pe Crin Antonescu – 43%, Mircea Geoană – 32% şi de Traian Băsescu – 19%. PDL înregistrează o prăbuşire dramatică în opţiunile românilor. Şi ajunge la doar 12% – scor nemaiînregistrat de aproape un deceniu. PSD ocupa prima poziţie, cu 40%, urmat de PNL cu 26%, UNPR şi PRM cu câte şapte procente şi UDMR, cu cinci.

Articole Similare

2 Comments

  1. Era mai bun Grigorescu. Pacat…ca n-a iesit….poate ca era mai bine!

Lasă un răspuns

Back to top button