Administratie

Restricţii de circulaţie în week-end ca urmare a desfăşurării unor evenimente dedicate Zilei Imnului Naţional

Prin Avizul nr. 35/25.07.2023 Comisia locală de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice a aprobat şi detaliat unele restricţii de circulaţie ce vor fi instituite temporar în municipiu cu ocazia unor evenimente din ansamblul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional. Astfel, pentru parada festivă ce se va desfăşura începând cu ora 11.00 în ziua de 29 iulie între Arenele „Traian” (locul de desfăşurare a şedinţei festive a Consiliului Local) şi Parcul Zăvoi s-au stabilit următoarele:
– participanţii vor utiliza trotuarele aferente arterelor de circulaţie pentru segmentul de traseu Arenele „Traian” – strada Mihai Viteazu – bulevardul Tudor Vladimirescu – strada General Magheru – strada Constantin Brâncoveanu – strada General Praporgescu (Primăria Municipiului), precum şi trecerile de pietoni existente;
– deplasarea participanţilor pe segmentul de traseu strada General Praporgescu (Primăria Municipiului) – strada Constantin Brâncoveanu – Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Toţi Sfinţii pentru ceremonia de sfinţire a steagurilor) – strada Ştirbei Vodă (cu oprire la Casa Memorială „Anton Pann” pentru un moment artistic) – Parcul Zăvoi se va realiza pe partea dreaptă carosabilă a arterelor de circulaţie cuprinse în traseu.
Ca urmare, în data de 29.07, începând cu ora 11.00, se va închide temporar traficul auto pe arterele de circulaţie parcurse de parada festivă, respectiv strada General Praporgescu, strada Constantin Brâncoveanu, Calea lui Traian, strada Ştirbei Vodă, dar şi pe străzile adiacente acestui traseu: strada Căpitan Negoescu (segmentul cuprins între intersecţia cu strada Carol I şi intersecţia cu Calea lui Traian), bulevardul Tudor Vladimirescu (segmentul cuprins între intersecţia cu strada General Magheru şi Calea lui Traian, sensul de mers est-vest), strada Carol I (segmentul cuprins între intersecţia cu strada Gabriel Stoianovici până la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă), strada Gabriel Stoianovici, strada Pătraşcu Vodă, strada Ştirbei Vodă intersecţie cu Splaiul Independenţei.
În ceea ce priveşte parada stradală a Companiei de Dans şi Entertainment ”The Sky” din Iaşi din data de 30 iulie 2023, începând cu ora 11.00 (moment din cadrul Festivalului de Teatru „Ariel Vâlcea Fest”), ea se va desfăşura pe Calea lui Traian între Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” şi Scuarul Mircea cel Bătrân, drept pentru care se va închide temporar circulaţia pe Calea lui Traian de la intersecţia cu bulevardul Nicolae Bălcescu, pe relaţia nord-sud, până la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă şi de la intersecţia cu strada General Magheru (Podul Vinerii Mari) şi până la intersecţia cu bulevardul Nicolae Bălcescu pe relaţia sud-nord. Totodată, se vor închide temporar arterele de circulaţie adiacente, respectiv acces auto bloc Filipin, strada Constantin Brâncoveanu – segmentele cuprinse între strada Carol I şi strada General Praporgescu, strada Căpitan Negoescu – segmentul cuprins între strada Carol I şi Calea lui Traian, acces auto de la hotel Ramada spre strada Calea lui Traian, bulevardul Tudor Vladimirescu – segmentul cuprins între Calea lui Traian şi intersecţie cu strada General Praporgescu (acces auto hotel Ramada) pentru relaţia vest-est, bulevardul Tudor Vladimirescu de la intersecţia cu strada strada General Magheru până la intersecţia cu Calea lui Traian pentru relaţia est-vest, strada Căpitan Mărăşanu, acces auto bloc D3 – Policlinica cu plată. Pe perioada restricţiilor, se va permite temporar ieşirea în bulevardul Tudor Vladimirescu spre relaţia vest-est pentru autoturismele care vin din strada General Praporgescu, din parcarea hotelului Ramada, din parcarea restaurantului Gallo Nero, din parcarea magazinului Carrefour.

Articole Similare

Back to top button