Diverse

Răzvan Popa va avea condiţii de 5 stele în cantonamentul din Antalya

Marţi, 8 ianuarie, fotbaliştii echipei Universitatea Craiova vor pleca într-un stagiu centralizat de pregătire, care se va desfăşura în Antalya. Aici, „leii” din Bănie vor avea parte de condiţii de 5 stele, în cele aproximativ trei săptămâni de pregătire. Tehnicianul Devis Mangia va stabili şi mai multe meciuri amicale , astfel încât echipa sa devină mult mai puternică în lupta pentru titlu. Pe vâlceanul Răzvan Popa şi colegii săi îi aşteaptă o primăvară de foc, iar obiectivul rămâne participarea în cupele europene. Pe 4 ianuarie, Popa a împlinit 22 de ani. În ultimele meciuri din campionat, el a evoluat mai mult la echipa a doua. Potrivit site-ului Universităţii, „la scurt timp după ce debuta la Sportul într-o victorie chiar în Ştefan cel Mare cu Dinamo, la doar 15 ani şi două luni, vâlceanul Popa se transfera la Inter Milano. A câştigat Coppa Primavera alături de formaţia de tineret a nerazzurilor din calitate de titular, în sezonul 2015-2016. Foarte apreciat de antrenorul Roberto Mancini, Popa a debutat pentru seniorii lui Internazionale în acelaşi an, într-un amical de foc cu Bayern Munchen. De la Inter, Răzvan a fost transferat de Real Zaragoza, formaţie pentru care a înscris un gol în Cupa Spaniei, fiind ulterior împrumutat la Burgos”. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button