Administratie

Proiect prin PNRR pregătit de primarul din Livezi

După ce, recent, a apelat la CAD Design & Building SRL, de la Băile Govora, pentru expertizarea spaţiului în care funcţionează dispensarul din comuna Livezi, primarul Ştefan Verdeş a angajat o firmă de consultanţă din Dolj, SV OLTENIA CONSULT S.R.L., să se ocupe de atragerea din surse externe a finanţării necesare pentru modernizarea clădirii respective.

Imobilul este situat în satul Tina şi are o suprafaţă de 313 metri pătraţi, ceea ce înseamnă că efortul financiar pentru reabilitarea acestuia va fi unul destul de mare. După discuţiile avute cu Executivul local, firma de consultanţă din judeţul Dolj va elabora un proiect şi îl va depune la Bucureşti pentru a fi finanţat prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), care – în cadrul Componentei 10 (Fondul local) – pune la dispoziţia comunităţilor interesate bani nerambursabili pentru astfel de investiţii. Conform contractului dintre Primăria Livezi şi SV Oltenia Consult, societatea va ocupa inclusiv de Devizul General al lucrării, Studiu de Fezabilitate şi conceperea proiectului hotărârii pe care trebuie să o adopte Consiliul Local.

Articole Similare

Back to top button