Liga III

”Primul obiectiv trebuie să fie calificarea în play-off. Despre promovare putem vorbi după ce se stabileşte componenţa seriilor”

Viceprimarul din Dăeşti, Călin Ştefan, consideră că e încă devreme pentru a se vorbi despre promovare la Viitorul Dăeşti şi că multe depind de numele echipelor care vor fi repartizate în aceeaşi serie cu formaţia vâlceană: ”S-a schimbat modul de desfăşurare al campionatului. În condiţiile actuale, ne putem aştepta la orice. Eu aş zice că primul obiectivul trebuie să fie calificarea în play-off. Apoi, mai vedem. Despre promovare putem vorbi după ce se stabileşte componenţa seriilor. Să nu ne trezim cu Slatina şi Pandurii Tg. Jiu în serie cu noi, că atunci va fi foarte greu. La capitolul transferuri să zicem că suntem în echilibru. Au plecat, dar au şi venit. Trebuie să luăm în calcul şi că jucătorii cu experienţă au mai îmbătrânit cu un an. Pot să facă faţă foarte bine sau pot să dea un randament mai scăzut. Nu e un reper, un lucru rău, neapărat, că au mai avansat în vârstă, dacă ne gândim la ce fac Bonucci şi Chiellini (care împreună au 70 de ani), ce performanţă au realizat cu Naţionala Italiei!”.

Articole Similare

Back to top button