Administratie

Primarul Nicolae face investiţii pentru sănătatea locuitorilor din Câineni

La Câineni, s-a terminat licitaţia privind execuţia lucrărilor de reabilitare a dispensarului. Potrivit afirmaţiilor primarului Ion Nicolae, zilele acestea, va încheia contractul cu firma câştigătoare, iar după aceea va da undă verde pentru începerea investiţiei estimată la 770 de mii de lei, fără TVA. „Au depus oferte 5 operatori economici, dar din fericire nu au fost contestaţii sau alte situaţii care să provoace întârzieri. Este un obiectiv important pentru localitatea noastră şi îl tratăm ca atare. Ca în orice comunitate, sănătatea, ca şi educaţia copiilor, este prioritară. Clădirea pe care dorim să o modernizăm, aşa cum aţi văzut, este una impunătoare, dar veche şi degradată. Până acum, n-am avut programe care să ne permită să reabilităm dispensarele, dar noua formă a PNDL a rezolvat această problemă stringentă”, a spus primarul din Câineni. Ion Nicolae a menţionat că dispensarul care va fi reabilitat este singurul din comună, deservind peste 2.500 de localnici. „La ora actuală, acolo, avem doi medici de familie, stomatologi şi farmacişti. Vom face toate eforturile ca activitatea lor să aibă cât mai puţin de suferit. Asta înseamnă ca, în cel mult un an, lucrările să se termine. Cu alte cuvinte, până în toamnă, trebuie să avem gata partea exterioară, inclusiv acoperişul. Proiectul cuprinde o modernizare totală a clădirii, adică şi termoizolare, instalaţii electrice, sanitare… Nu sunt prevăzute dotări, dar avem în plan să facem un alt proiect în acest sens”, a completat alesul local. Adelina Băiaşu, unul dintre medicii care se ocupă de sănătatea oamenilor din Câineni, a mulţumit administraţiei publice locale pentru faptul că reabilitează dispensarul. La fel, doamna doctor Tuţă şi cetăţenii au numai cuvinte de laudă la adresa conducerii primăriei, care, în ciuda resurselor financiare reduse de care dispune, face astfel de investiţii.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button