Administratie

Primarul Ionescu a finalizat primul teren multifuncţional din Stoileşti

Spre finalul lunii trecute, primarul Florin Ionescu a finalizat lucrările de construire a primului teren multifuncţional din comuna Stoileşti (satul Urşi). Cu această ocazie, social-democratul a reiterat faptul că investiţia s-a realizat cu finanţare din surse externe nerambursabile, cu ajutorul Asociaţiei Grup de Acţiune Locală „Oltul puternic”, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Măsura M5 / 6B – Dezvoltarea satelor. „Vom continua să construim astfel de terenuri multifuncţionale şi în alte sate, în aşa fel încât toţi iubitorii de fotbal, handbal sau tenis din comuna noastră să poată practica sporturile pe care le îndrăgesc, în cele mai bune condiţii. Este foarte important pentru comunitatea noastră ca tinerii şi nu numai ei să facă mişcare, este important să ducem cu toţii o viaţă activă şi cât mai sănătoasă!”, a transmis Florin Ionescu, primarul comunei Stoileşti.

Articole Similare

Back to top button