Diverse

Primarul de la Tomşani şi-a ostilizat echipa de fotbal. Salvarea acesteia vine de la Dorel Lazăr, proprietarul Maridor

Nicolae Andrei, primarul de la Tomșani, a reuşit să-şi ostilizeze şi echipa de fotbal a comunei după ce a propus în CL un regulament de finanţare a activităţilor sportive, care permite acoperirea din bugetul local în proporţie de până la 20 la sută a costurilor cu serviciile, închirierea de spaţii şi aparatură şi a altor cheltuieli conform HG 1447/2007. Potrivit documentului, în procent de 100 la sută, din bani proveniţi de la bugetul local, se vor mai putea achita doar cheltuielile de transport, cu echipamentul sportiv, consumabilele, cele medicale şi pentru controlul anti-doping, arbitrajele şi taxele către AJF. Au rămas în aer salariile jucătorilor, iar acest lucru a nemulţumit foarte mult întreaga echipă.

Eduard Dumitrescu este unul dintre jucătorii de bază de la Unirea Tomşani şi, alături de Silviu Smedescu, a participat la şedinţa în care s-au luat aceste decizii. Acesta ne-a mărturisit că primarul şi consilierii penelişti i-au părut porniţi împotriva echipei de fotbal, deşi motive temeinice n-ar avea să-şi dorească să o desfiinţeze. „Au reuşit să facă ceea ce nu s-a întâmplat atâţia ani, să aducă echipa în pragul colapsului!”, a reacţionat, revoltat, reprezentantul echipei, după ce CL Tomşani a alocat pentru Unirea Tomşani 35.000 de lei, o sumă mică şi din care, cum spuneam, nu pot fi plătiţi jucătorii. Edi Dumitrescu a adăugat că, în aceste condiţii, salvarea a venit de la Dorel Lazăr, proprietarul firmei de construcţii MARIDOR. „Datorită lui, putem disputa meciul de astăzi. Îi mulţumim şi ne bucurăm că ne este alături!” – a transmis Eduard Dumitrescu. (va urma)

Articole Similare

Back to top button