Administratie

Primăria Slătioara s-a asociat cu guvernul belgian

• pentru amenajarea unui Centru de colectare a merelor pe platoul de la Milostea

În 2012, Primăria Slătioara va inaugura în curând prima investiţie importantă din zona platoului de la Milostea. Social-democratul Sorin Romcescu, primarul localităţii, ne-a declarat că, în zona respectivă, va fi amenajat un centru de colectare a merelor. Depozitul va fi realizat în parteneriat cu Guvernul Belgiei, printr-o firmă care derulează deja afaceri de acest tip în România. „Societatea respectivă deţine unele plantaţii de meri în comuna Copăceni, dar a dorit să deschidă şi un depozit pentru stocarea acestor fructe la Milostea. De aceea, ne-au propus să le concesionăm o suprafaţă de teren în zona respectivă. Am fost imediat de acord cu această idee, pentru că astfel se vor crea şi câteva locuri de muncă. Chiar dacă le vom concesiona metrul pătrat la un preţ mic, important e să-i atragem pe aceşti investitori în comuna noastră”, a spus Romcescu. Alesul PSD a mai afirmat că, după inaugurarea depozitului, toţi cei care cultivă mere vor putea să-şi valorifice marfa la un preţ bun, fără a mai face sute de kilometri pentru a o transporta către alte depozite din ţară. „Reprezentanţii firmei respective au fost foarte încântaţi de zona noastră, deoarece accesul se va putea face direct de la DN Rm. Vâlcea – Tg. Jiu. Astfel, se va asigura transportul rapid către toate localităţile din ţară. 75 la sută din banii care vor fi alocaţi pentru amenajarea depozitului vor proveni de la Guvernul belgian. Restul de 25 la sută aparţine administraţiei publice locale de la Slătioara”, a menţionat Sorin Romcescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button