Fără categorieLiga IIFotbal

Pleacă Pelici? CSM a pierdut cu Mioveni (0-2) și picat pe 5 în clasament

CSM Valcea vs Mioveni• „Voi discuta cu conducerea clubului și urmează să luăm cea mai bună decizie”, a declarat antrenorul municipalilor după eșecul din Zăvoi

 

CSM Rm. Vâlcea nu se regăsește mai deloc în acest an. După 0-1 cu Gaz Metan Mediaș și 1-1 cu „U” Cluj, viperele albastre au mai primit o lovitură. De această dată, în Zăvoi, cu CS Mioveni. Echipa antrenată de Alex Pelici și Roberto Ivan a jucat, pentru a doua etapă consecutiv, în inferioritate numerică, încă din minutul 30, când Andrei Artean a primit al doilea cartonaș galben, pentru fault. Chiar și așa, Vâlcea a avut o posesie mai bună. În minutul 50, Andrei Nilă a lovit mingea cu capul, dar a reținut la timp portarul nostru, Călin Fildan. Zece minute mai târziu, Andrei Ludușan (care tocmai intrase pe teren) ar fi putut deschide scorul, dar șutul său a trecut puțin peste transversală. A urmat apoi replica lui Cosmin Năstăsie, care, singur cu Fildan, a trimis în plasa laterală, din doar patru metri. În minutul 75, Marin Ion și-a trecut în cont cea mai mare ocazie a CSM-ului. A driblat portarul, dar nu a mai putut controla balonul, fiind deposedat, in extremis, de Octavian Popescu. În minutul 88, Costinel Gugu a așternut liniștea în Zăvoi, punctând pentru 1-0. Puțin mai târziu, CS Mioveni avea să stabilească scorul final, printr-un șut de la aproximativ 40 de metri, care l-a surprins pe Călin Fildan mult ieșit dintre buturi.

În urma acestui eșec, CSM Rm. Vâlcea a picat pe 5 în clasament, fiind la cinci puncte distanță de lidera Chindia Târgoviște. La conferința de presă de după meciul din Zăvoi, Alex Pelici a fost extrem de abătut, mai ales că echipa sa nu găsește drumul spre victorie. Acesta a făcut și o declarație enigmatică, potrivit căreia ar lua în calcul și varianta de a se despărți de Vâlcea. „Voi discuta cu conducerea și urmează să luăm cea mai bună decizie cu privire la ce se va întâmpla în etapele viitoare. Cert e că suntem obligați să luăm minim cinci, dacă nu, chiar șase puncte în următoarele jocuri”, a spus Pelici. (L.C)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button