Liga III

„Pentru a câştiga pe un teren greu, în faţa unei echipe ambiţioase, e nevoie de implicare maximă din partea tuturor jucătorilor!”

  • Adi Popa a făcut o scurtă analiză „la rece” a primului meci din 2019 al echipei Flacăra Horezu

Flacăra Horezu a terminat doar la egalitate meciul de la Sporting Roşiori (0-0), în care şi-a creat mai multe ocazii de a marca decât adversarii, dar din păcate n-a reuşit să fructifice niciuna. La final, antrenorul-jucător al echipei din Treapt, Adi Popa, a explicat motivele pentru care formaţia vâlceană n-a reuşit să se întoarcă victorioasă din această deplasare. „Meciul de la Roşiori a fost unul de luptă, exact cum anticipam, de altfel, că va fi. Cum ne-am aşteptat, am întâlnit o echipă care a încercat să dea tot ce avea mai bun împotriva noastră. Adversarii şi-au vândut foarte scump pielea, mai ales că aveau nevoie disperată de puncte în bătălia pentru evitarea retrogradării. Faţă de partida din tur, Sporting Roşiori a făcut şi câteva transferuri, iar în acest sens, printre noii veniţi, s-a numărat Torişte, care a mai trecut pe la CS Mioveni şi Luceafărul Oradea”, a afirmat Adi Popa.

„În multe momente, am intrat în jocul adversarilor, folosind mingile lungi, iar asta ne-a costat”

„Meciul de la Roşiori a fost dificil şi pentru că s-a disputat pe un teren foarte greu. Altfel, însă, n-am reuşit să câştigăm şi din cauza faptului că n-am făcut deloc un joc bun. Astfel, în multe momente, am intrat în jocul adversarilor, folosind în special mingile lungi, iar asta ne-a costat. Era nevoie să avem mai multă posesie, să ne adaptăm mai bine la starea precară a terenului, dar n-am reuşit. Sperăm să corectăm cât mai repede greşelile care s-au făcut şi să progresăm în următoarele meciuri”, a mai adăugat antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu.
În încheiere, Adi Popa a ţinut să le transmită jucătorilor că e nevoie ca aceştia să aibă mai multă atitudine şi determinare pe viitor, împotriva oricărei echipe şi pe orice teren. „Una peste alta, chiar dacă n-am câştigat la Roşiori, băieţii au muncit! Dar, trebuie să înţeleagă cu toţii – mai ales cei tineri! – că pentru a câştiga un meci pe un teren foarte greu, în faţa unei echipe ambiţioase, este nevoie de mai multă atitudine şi determinare şi de implicare maximă din partea tuturor! În mod sigur, a fost un joc din care avem numai de învăţat, în care am făcut câteva greşeli pe care pe viitor ne-am propus să nu le mai facem. Pentru că returul, cu siguranţă, va fi mult mai greu decât turul, aşa cum am mai declarat”, a conchis oficialul echipei din Treapt. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button