Diverse

Pe 8 septembrie, primarul Drăghici organizează Ziua Comunei Roeşti

Ziua Comunei Roeşti va avea loc pe data de 8 septembrie şi va debuta cu o întâlnire a fiilor satului. Sărbătoarea va continua cu competiţii sportive, premierea cuplurilor longevive din comună, spectacole de muzică populară şi alte câteva activităţi festive.
Pentru ca evenimentul să fie pe placul tuturor locuitorilor din Roeşti, primarul Gheorghe Drăghici a invitat şi de această dată foarte mulţi artişti. Pe scenă, vor urca Maria Olteanu, Vali şi Cosmin (Cristal 2000), Victoriţa Cică, Alin Pavelescu, Cristina Udrea, Mioara Raica, Luminiţa Tănase, Rodica Nicolescu, Ana Maria Iorga şi orchestra „Rapsodia vâlceană”. Spectacolul va avea loc la baza sportivă şi va începe la ora 10.00. Tot acolo, localnicii şi invitaţii vor putea servi mici, bere şi produse tradiţionale din zonă.


Articole Similare

Back to top button