Administratie

Parc de joacă pentru copii şi pistă pentru biciclete, la Şirineasa

La Şirineasa, continuă lucrările pe Anghel Saligny. Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri pentru asfaltarea uliţelor săteşti. Primarul Ion Streinu spune că termenul de finalizare a lucrărilor începute anul trecut este de 18 luni, dar investiţia va fi gata mai devreme. S-a turnat primul strat de asflat pe majoritatea uliţelor şi se intervine deja pentru amenajarea rigolelor. ”Mai sunt cinci uliţe pe care nu am turnat încă primul strat de asfalt, dar urmează. Proiectul merge bine. Mai rămân doar vreo patru uliţe pentru vom găsi 100% soluţii. Dacă nu reuşim printr-o nouă sesiune pe Ministerul Dezvoltării, le vom moderniza cu fonduri proprii. Şi astfel se încheie tot ce ţine de infrastructura rutieră, de drumurile de interes local. Trotuarul, porţiunea pe care am avut-o în plan, e aproape de final. A mai rămas doar să punem asfaltul. În total vom avea vreo 6 kilometri de trotuar pe partea dreaptă (direcţia spre Popeşti). Mai rămân 2. Continuăm până la capăt, pentru că avem fonduri pentru acest obiectiv. Pe partea cealaltă avem în plan amenajarea unei piste pentru biciclete, la fel, de la un capăt la altul al localităţii. Ne-am înscris la GAL. Aşteptăm să vedem ce bani primim. Tot din această direcţie ne-am dori să primim sprijin şi pentru amenajarea unui parc de joacă pentru copii. Vom avea şi cel puţin o staţie de încărcare electrică, probabil vizavi de Primărie. Aşteptăm, de asemenea, finalizarea procedurilor prin proiectul CJV pentru un microbuz electric pentru transportul elevilor. Totodată, suntem în procedură de achiziţie cu proiectul de eficientizare a iluminatului public, derulat prin AFM. Avem 187 de lămpi noi tip LED, pentru liniile principale. Ne rămân funcţionale cele pe care le înlocuim şi le vom putea folosi unde mai avem nevoie, inclusiv pentru anumite extinderi”, a explicat primarul comunei Şirineasa, Ion Streinu.

Articole Similare

Back to top button