Până unde poate ajunge nesimţirea unor antrenori?

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Avem conducători de cluburi care iau anumite măsuri disciplinare cu antrenorii de la centrele de copii şi juniori, fără a chibzui câtuşi de puţin. Când un antrenor „cade” în păcat şi nu mai răspunde cerinţelor tot mai mari este retrogradat imediat la munca de jos şi pus să-i pregătească pe micuţii de 7-10 ani! Din nefericire, adesea cădem din lac în puţ! Acolo unde trebuie să fie un antrenor competent, foarte serios din punct de vedere al conduitei sportive, trimitem aceşti „profesori” corigenţi, care jignesc copiii, fac antrenamente de 20 de minute şi acelea fără conţinut. La toate competiţiile organizate la acest nivel (şi nu numai), auzim afirmaţii de genul: „X este copil de bani gata şi trebuie să joace obligatoriu!” sau „Unde îţi lucrează părinţii?” („Pentru că tu eşti cam paralel cu fotbalul!”).

Fotbalul românesc se tăvăleşte în continuare în mocirlă

Am făcut această introducere deoarece am citit de curând în „Gazeta Sporturilor” că un oficial al FRF ar fi cerut în numele antrenorului nu mai puţin de 7000 de euro pentru ca un junior să fie selecţionat la naţionala Under 17. Pornind de la prezumţia de nevinovăţie, nu ar trebui să facem prea multe comentarii. Dar stau şi mă întreb, aceste apucături nu sunt rodul unei proaste organizări din partea mai marilor FRF care nu verifică în nici un fel modul în care se face selecţia?
Vrem aşadar să ne calificăm la turneele finale cu jucători care sunt reprezentaţi de impresari cu influenţe şi care deschid uşa cu capul sau luăm contact cu părinţii înstăriţi care cedează presiunilor când este vorba de  propriile odrasle. Iată că s-a găsit până la urmă unul care să nu fie acord cu aceste practici şi să auzim lucruri incredibile pentru acest nivel! Ne păcălim singuri, luăm bătaie de la nişte selecţionate cărora altădată le dădeam „o căruţă de goluri” şi angajăm antrenori care nu respectă această meserie. Când avem de-a face cu astfel de lucruri, prima declaraţie sună cam aşa: „Nu declar nimic în acest sens, deoarece periclitez cariera copilului!”.
Şi uite-aşa ne tăvălim în continuare în mocirla fotbalului românesc, de ani de zile, fără să încercăm să scăpăm de uscături! De aceea, avem nevoie de aceste academii de fotbal, unde regulile de bază sunt cinstea şi corectitudinea. Juniorii sunt crescuţi într-un mediu concurenţial, fără influenţa nimănui.

Orice tânăr fotbalist talentat are nevoie de sprijin

Claudiu Popa – un junior foarte talentat, născut în 1993, care evoluează la juniori A la CSM Rm. Vâlcea – era pe punctul să dea cu piciorul unei şanse uriaşe de a-şi vedea visul cu ochii, anume ca la 17 ani să joace în Liga a II-a. Încă o dată însă (n.r.: înainte de a pleca de la Vâlcea), antrenorul Alin Artimon a ştiut să-l atragă pe acest copil (care dă o atenţie sporită şi activităţii şcolare) în febra performanţei, într-un moment în care tânărul fotbalist nu prea mai avea încredere în posibilităţile sale. Povestea merită spusă cum se cuvine: un copil cuminte, crescut foarte bine, de viitor pentru clubul vâlcean, a avut iată parte de atenţia unui antrenor pe cinste! Şi, cu siguranţă, Artimon este un adevărat pedagog! Până la el, de mulţi ani nu am mai avut parte de o asemenea normalitate şi o transparenţă la clubul din Zăvoi!
Ţin să repet ceea ce am mai spus şi cu alte ocazii: un astfel de antrenor merită respectul nostru pentru modul în care ştie să lucreze cu copiii! Până la el, la CSM Rm. Vâlcea, am avut parte de de-a lungul vremii de antrenori-şpăgari, antrenori-nesimţiţi, care ţineau în lot jucători cu părinţi bogaţi şi cu cârciumi pe Valea Oltului. Cum se explică astfel faptul că am avut în curtea proprie doi jucători de certă valoare (fraţii Costea), dar până la urmă ne-am bătut joc de ei, deoarece nu aveau loc de „piloşii” veniţi cu impresari sau de relaţii sus-puse?

Dănuţ OMEAG