Liga IVFotbal

Oltul Ionești a transferat un portar după ce a pierdut trei într-un timp scurt

Oltul Ionești nu traversează cea mai bună perioadă. Rezultatele negative din ultima vreme au fost cauzate și de lipsa de efectiv. La ultima etapă, de exemplu, a fost aproape să intre pe teren, ca atacant, și unul dintre componenții băncii tehnice, Laurențiu Mutu. Au fost probleme și cu portarii. Oltul a rămas fără toți trei într-un timp scurt. De fapt, erau doi de meserie și unul improvizat. Totescu nu a mai putut să vină, Fyfy Bălan și-a rupt piciorul și a devenit indisponibil din cauze medicale, iar Tudor, care timp de două etape s-a aflat între buturi, deși el joacă în ”câmp”, s-a operat și va absenta o lună. Oficialii de la Ionești au apelat la Andrei Maioru, care a întrerupt colaborarea cu echipa de Liga a V-a, Viitorul Pietrari. Maioru a fost făcut profesionist și astfel a putut intra între buturile trupei din Ionești în meciul trecut, de la Malaia. Oltul a pierdut în minutul 92 cu Foresta, singurul gol al întâlnirii fiind înscris de Alessandro Pruneși.

”Am avut două situații bune de a marca în primele 10 minute, la Malaia, prin Narcis Tomescu, de 1-1. Nu am reușit să le valorificăm, iar apoi a fost un joc de uzură. Am avut patru jucători indisponibili, pe Bălan, Tudor, Rizea și Emil Zaharioiu. Se simte când lotul nu e unul atât de numeros încât să ai posibilitatea să faci schimbări cu jucători de același nivel, cu experiență. La Malaia s-a accidentat și Narcis Tomescu. A suferit o întindere și am fost nevoiți să-l înlocuim. A intrat un copil de 15 ani. Mai aveam ca variantă tot un junior de 15 ani și pe Laurențiu Mutu. Chiar i-am spus la un moment dat, când a acuzat o accidentare și Andronache, să se echipeze că intră vârf. Nu aveam altă posibilitate. Suntem într-o pasă proastă, dar sperăm să ieșim cât mai curând din impas. Se întâmplă și la echipe mari să treacă prin perioade mai grele. Mai avem trei etape până la pauza de iarnă. Vom întâlni Atletic Drăgășani, mergem la Brezoi, apoi avem cu Sparta. Încercăm să mai luăm puncte din aceste jocuri, iar apoi vom vedea ce va fi. Dacă vom continua împreună, e clar că trebuie să întărim lotul, să mai aducem 4-5 jucători, pentru că nu avem bancă în acest moment”, a declarat Iulică Dincă, antrenorul echipei din Ionești.

Articole Similare

Back to top button