Volei

Au facut-o lata în Moldova

Naţional Iaşi – CET Govora 67-62!

 

Au făcut-o lată în Moldova

 

Nimeni nu s-a aşteptat la un deznodământ nefericit în meciul pe care echipa vâlceană de baschet feminin CET Govora l-a susţinut în prima etapă a Diviziei A, în deplasare, la Naţional Iaşi. Între cele două grupări se ştia din campionatul precedent că există o prăpastie valorică de netrecută, prăpastie în care, din păcate, gazdele au reuşit de data aceasta să le „arunce” pe jucătoarele pregătite de Mihai Toma. După ce au transferat în această vară trei jucătoare talentate din Republica Moldova, iată că ieşencele au produs acum prima surpriză a campionatului.

CET Govora a început bine meciul, a condus chiar şi cu 6-7 puncte diferenţă în primele minute de joc şi a terminat primul sfert în avantaj (16-14). Dar totul s-a rupt în tabăra vâlceană din al doilea sfert, pe care gazdele l-au câştigat cu 23-14, izbutind astfel să preia conducerea cu 37-30. Din acel moment au ieşit la rampă cele trei jucătoare basarabene, al căror aport avea să se dovedească decisiv pentru stabilirea echipei învingătoare. După ce au fost muştruluite zdravăn la vestiare de tehnicianul Mihai Toma, vâlcencele au încercat să joace altceva din sfertul al treilea pe care l-au câştigat la limită (15-13), un avantaj totuşi insuficient pentru a întoarce soarta partidei.

 

La şapte secunde de victorie

 

Presiunea continuă exercitată de CET Govora şi-a arătat roadele în ultimele zece minute de joc, când se părea că Cristina Duma şi colegele sale vor avea forţa să termine victorioase meciul de la Iaşi. Fetele noastre au avut la un moment dat un avantaj de 2 puncte, dar au ratat apoi patru atacuri consecutive şi n-au reuşit să se desprindă. Totuşi, cu 7-8 secunde înainte de final, vâlcencele conduceau cu 62-61. Un fault produs de Ana Maria Mezaroş le-a adus gazdelor două aruncări libere şi implicit şansa de a se impune. Oficialii de la masa tehnică nu au oprit timpul de joc decât atunci când a mai rămas 1 secundă, iar antrenorul Mihai Toma „a luat foc”, a intrat pe teren şi i-a semnalat arbitrei Roxana Grigorescu acest fapt.

„I-am spus arbitrei respective că timpul de joc nu a fost oprit şi că ar mai fi de jucat încă 6-7 secunde, timp suficient pentru ca noi să mai putem avea un atac după aruncările libere ale gazdelor. Din păcate, deşi nu am înjurat-o sau nu i-am vorbit pe un ton ridicat, am primit fault tehnic, iar gazdele au mai beneficiat de alte două aruncări libere şi au avut inclusiv repunerea mingii”, ne-a spus la sfârşitul meciului antrenorul Mihai Toma.

S-a făcut astfel 63-62, apoi 65-62 şi-n final 67-62, ultimul coş fiind încasat când CET Govora era doar cu patru jucătoare pe teren, după ce arbitrii au permis reluarea jocului fără ca-n formaţia noastră să se producă schimbarea Ana Mariei Mezaroş, eliminată după acel fault pentru cinci greşeli personale.

Naţional Iaşi – CET Govora 67-62 (14-16, 23-14, 13-15, 17-17)

Au punctat pentru formaţia vâlceană: Cristina Duma (24 puncte), Bianca Barbu (10), Laura Bocoş (10), Ana Maria Mezaroş (9), Ana Maria Chirilă (5), Georgeta Ştefan (2) şi Adina Pop (2). A mai jucat Irina Borş.

 

Ne-au bătut la aruncări libere

În afara episodului nefast din ultimele secunde ale meciului, când a primit fault tehnic, antrenorul Mihai Toma a pus eşecul de la Iaşi şi pe seama randamentului arătat de elevele sale la aruncările libere. „Nici o clipă nu m-am aşteptat că vom pierde această partidă. Din păcate, am văzut greşeli uluitoare în tabăra noastră, din partea unor jucătoare plătite, să nu zic regeşte, ci foarte bine în raport cu ce câştigă un om lucrând opt ore pe zi în România. Naţional Iaşi nu mai e deloc echipa din campionatul precedent. Faţă de anul trecut, echipa adversă a adus trei jucătoare foarte bune din Republica Moldova, care recunosc că sunt peste tot ce avem noi în lot la momentul actual. Acestea au făcut tot jocul formaţiei gazdă, împreună izbutind să înscrie aproape trei sferturi din punctele ieşencelor. Fetele noastre au jucat prea moale, nu au respectat nimic din ceea ce le-am indicat eu. Le-am spus că trebuie să le anihilăm pe basarabence, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În ultimele două sferturi am făcut fault după fault şi le-am dat mereu posibilitatea gazdelor să beneficieze de aruncări libere. De altfel, din cele 30 de puncte pe care le-au marcat în sferturile 3 şi 4 nu mai puţin decât 21 au fost înscrise din aruncări libere. Asta în timp ce noi am ratat foarte multe aruncări libere, peste 10 asemenea încercări au fost irosite cu nonşalanţă, iar asta ne-a costat la final. În ultimul sfert, trebuia să nu mai avem probleme pentru că adversarele aveau deja patru jucătoare eliminate, dar totuşi ne-au bătut cu o singură basarabeancă”, a mărturisit tehnicianul echipei CET Govora. „Am avut parte de un arbitraj foarte ostil, dar eu zic că totuşi trebuie să lăsăm arbitrii în pace şi să ne uităm în primul rând în curtea noastră. Există o inconstanţă în ceea ce priveşte valoarea jucătoarelor. Sunt unele care-au fost mereu eterne rezerve şi bineînţeles că nu pot face un salt valoric imediat, altele au ajuns deja la o vârstă şi chiar nu mai pot să joace la cel mai înalt nivel. Doar Cristina Duma a evoluat mai bine, iar Bianca Barbu binişor. Laura Bocoş a jucat slăbuţ, iar Ana Maria Chirilă a fost total ieşită din joc. Mă aşteptam mai mult de la Ana Maria Mezaroş şi de la Adina Pop, însă văd că ele sunt în cădere liberă. E timpul ca unele fete să se întrebe dacă trebuie să mai practice acest sport sau lasă locul altora”, a continuat apoi Mihai Toma.

Înfrângerile se digeră greu

 

Eşecul cu totul şi cu totul nescontat de la Iaşi a aruncat o umbră de îndoială asupra evoluţiei superioare pe care CET Govora ar putea s-o aibă în acest sezon în raport cu anul precedent. „De regulă, înfrângerile se digeră mai greu. Este o înfrângere dureroasă, dar poate ne trezeşte, pentru că uneori acesta e rolul eşecurilor. Ce-i drept, poate că nu era bine să se întâmple asta tocmai cu echipa din Iaşi! Totuşi, nu facem un capăt de ţară din nereuşita asta. Se mai pot întâmpla multe lucruri în acest sezon. Sincer, eu nu cred că ieşencele o să mai câştige vreun meci în acest sezon, bineînţeles în afara celor pe care le vor juca împotriva celor de la Dej sau Oradea”, mai spune Mihai Toma.

Altfel, antrenorul vâlcean mai afirmă că este pregătit pentru orice consecinţă datorată acestui din Moldova: „Probabil că oficialii clubului vor face o analiză şi se vor lua măsuri. Mie nu mi-i frică de nimic. Nu e de vină antrenorul dacă jucătoarele ratează mereu, asta ţine de concentrarea lor pe teren. Totuşi, sunt pregătit pentru orice, dar vreau în primul rând să ştiu şi eu dacă jucătoarele vor să mai colaborăm bine împreună sau nu! Nu vreau să rămân aici cu sila. Am fost puţin cam dur în pregătiri, poate că nu mai vor să joace cu mine, însă nu am făcut decât să le oblig să respecte regulamentul clubului”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button