Volei

Au pierdut o bătălie, dar nu şi războiul!

AVANTAJ / LMK Sf. Gheorghe conduce CET Govora cu 1-0 în sferturile de finală ale play-off-ului Diviziei A de baschet feminin

LMK Sf. Gheorghe şi CET Govora au disputat vineri, 10 aprilie, pe terenul echipei covăsnene, primul meci din cadrul sferturilor de finală ale play-off-ului Diviziei A de baschet feminin. Clasată pe locul 3 la finele sezonului regulat şi având un lot compus din jucătoare mult mai valoroase, gruparea antrenată de tehnicianul maghiar Csaba Deri a reuşit să se impună categoric în faţa echipei vâlcene, cu scorul de 92-69.  Încurajate frenetic de cei peste 1000 de spectatori care au umplut şi de această dată sala din Sf. Gheorghe, baschetbalistele covăsnene au controlat autoritar jocul în primele două sferturi, atunci când s-au şi distanţat decisiv pe tabela de marcaj.

Elevele lui Csaba Deri au condus cu 27-11 după primele 10 minute, pentru ca la pauză tabela de marcaj să indice un scor neverosimil: 59-24 în favoarea echipei LMK Sf. Gheorghe.
În condiţiile în care gazdele au slăbit ritmul după revenirea de la vestiare, probabil fiind cu gândul la al doilea meci de la Rm. Vâlcea, sfertul al treilea a fost la discreţia echipei vâlcene, care a reuşit să se impună cu 23-6 şi să reducă diferenţa de pe tabela de marcaj: 65-47. În ultimul sfert s-a jucat pe contre, cele două echipe oferind celor din tribune un spectacol baschetbalistic agreabil. Mai experimentate, covăsnencele au reuşit totuşi să câştige şi aceste 10 minute de joc, cu scorul de 27-22. Rezultatul final (92-69) a evidenţiat însă cât se poate de exact care echipă a fost mai bună în acest meci.

LMK Sf. Gheorghe 92
CET Govora  69
(27-11, 32-13, 6-23, 27-22)

Au marcat:
LMK Sf. Gheorghe: Megan Marie Duffy – 18p., Sharnee Zoll – 14p., Judit Kajdacsi – 14p., Erzsebet Ambrus – 12p., Irena Matovic – 12p., Salimata Diatta – 10p., Ildiko Nagy – 9p., Olga Cazac – 3p.
CET Govora: Florina Diaconu – 36p., Tijana Rus – 10p., Ljiljana Latinovic – 6p., Milena Krstajic – 5p., Janina Simionca – 5p., Marijana Ivovic – 5p., Raluca Ungureanu – 2p.

Mihai Toma, dezamăgit de „straniere”

La finele partidei de la Sf. Gheorghe, antrenorul Mihai Toma s-a arătat dezamăgit de prestaţia elevelor sale, în special al celor patru „straniere”, care au marcat împreună doar 31 de puncte. „Am început foarte slab acest meci, fetele fiind parcă adormite în primele două sferturi, pe care gazdele le-au câştigat categoric. La pauză, le-am spus că aşa nu mai pot continua, că nu mai au ce să caute în această echipă, şi au jucat altceva în sfertul al treilea, pe care l-am adjudecat noi cât se poate de clar. Lucrurile au mers cu totul altfel după revenirea de la vestiare. Dacă în primele două sferturi covăsnencelor le-a intrat aproape tot, având procentaje fabuloase, atât la aruncările de 2 puncte, cât şi la cele de 3 puncte, în sfertul al treilea n-au mai avut aceeaşi eficacitate, au ratat foarte mult, poate şi datorită faptului că s-au relaxat”, a precizat Toma.
Evoluţia jalnică din primele două sferturi a fost pusă de unele dintre componentele echipei vâlcene pe seama faptului că au ajuns cam târziu în sala din Sf. Gheorghe, cu doar 45 de minute înaintea startului oficial al partidei, lucru cu care antrenorul Mihai Toma nu a fost de acord: „Evoluţia lor din sfertul al treilea mă face să cred că în primele 20 de minute nu au cam vrut să joace, nu că ar fi resimţit oboseala după drumul lung de la Rm. Vâlcea la Sf. Gheorghe. Dacă ar fi fost aşa, probabil că am fi pierdut la fel de categoric şi sferturile 3 şi 4”.

Doar Florina Diaconu a contat

Aşa cum era de aşteptat, Florina Diaconu şi-a confirmat încă o dată la Sf. Gheorghe statutul de coşgheteră a Diviziei A, înscriind în primul meci din play-off nu mai puţin decât 36 de puncte, adică mai mult decât jumătate din totalul punctelor marcate de CET Govora în această partidă. Din păcate însă, „cu o singură floare nu se poate face primăvară”, celelalte baschetbaliste vâlcene fiind departe de ceea ce a sperat antrenorul Mihai Toma.

Al doilea meci: marţi, de la ora 17.00, în Sala Traian

LMK Sf. Gheorghe şi CET Govora se vor reîntâlni din nou, în această săptămână, însă meciul al doilea urmează a avea loc, de această dată, pe terenul echipei vâlcene. Partida este programată a se juca marţi, 14 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Traian, şi urmează a fi condusă de arbitrii Mircea Şerban (Piteşti) şi Fabiana Niţu (Sibiu), comisar din partea FR Baschet fiind desemnat Octav Vestinian (Bucureşti). Jucătoarele pregătite de soţii Mihai şi Antoaneta Toma vor să repete isprava din turul sezonului regulat, atunci când au reuşit să se impună în faţa covăsnencelor cu scorul de 63-45. „Le-am învins o dată în acest campionat şi cred că sunt şanse mari să le batem iarăşi în Sala Traian. Sunt sigur că evoluţia lor va fi cu totul alta faţă de ceea ce au arătat în meciul de la Sf. Gheorghe, mai ales pentru că la Rm. Vâlcea vor fi prezenţi conducătorii clubului sau alte persoane din cadrul societăţii CET Govora. Nu mă îndoiesc de faptul că fetele se vor mişca altfel pe teren şi poate chiar vom reuşi să câştigăm. Deşi mai degrabă aş înclina să cred că îşi doresc să intre cât mai repede în vacanţă, disputarea unui al treilea meci, în deplasare, nefiind deloc pe placul unora. Se va încheia astfel un sezon al şedinţelor, al grevelor, al accidentărilor subite. Orice s-a făcut în sezonul acesta, numai baschet nu s-a jucat!”, spune antrenorul Mihai Toma.
În cazul în care CET Govora va reuşi să se impună în acest al doilea meci, cele două echipe vor disputa un al treilea meci, decisiv, care va avea loc însă la Sf. Gheorghe, vineri, 17 aprilie, gruparea covăsneană fiind avantajată de faptul că a terminat sezonul regulat pe o poziţie superioară.

Baschet feminin / Play-off Divizia A
Sferturi de finală:

MCM Târgovişte – CSM „U” Craiova 111-63
BCT Alexandria – CSM Oradea    84-46
LMK Sf. Gheorghe – CET Govora    92-69
BC ICIM Arad – CSM Satu Mare    66-56
• următoarele meciuri vor avea loc marţi, 14 aprilie, pe terenul echipelor care au evoluat în deplasare săptămâna trecută • în cazul în care acestea vor restabili egalitatea, partidele decisive se vor disputa vineri, 17 aprilie, în fieful grupărilor clasate pe poziţii superioare la finele sezonului regulat 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button