Oina: sportul național românesc care își recapătă popularitatea

Rutinele agitate din zilele noastre și stilul de viață sedentar pot face ca oricine să se simtă rău. Zilele lungi de lucru, lipsa de mobilitate și mersul cu mașina la serviciu și acasă sunt practici nesănătoase, dar inevitabile, pe care le puteți corecta cu ajutorul pasiunilor sportive. Începerea unei activități sportive poate fi costisitoare, mai ales dacă doriți să practicați un sport profesionist. Dar ar trebui ca un stil de viață sănătos și implicarea activă în sport să fie neapărat costisitoare?

Experții de la horacredit.ro sfătuiesc să căutați facilități sportive finanțate de stat, specializate în tipuri de sporturi naționale și în renașterea sportului în România. Iar una dintre aceste îndeletniciri promițătoare, cu beneficii pentru cultura națională și pentru sănătatea ta, este oină – un joc național care implică folosirea unui băț și a unei mingi, foarte asemănător cu jocul național american de baseball. Iată câteva detalii interesante despre această activitate, precum și sugestii despre cum puteți participa.

Introducere în Oină

Jocul de oină a fost readus în centrul atenției naționale în 2014, când a fost anunțat ca sport național în România. Guvernul țării a făcut acest pas pentru a reînvia vechea activitate sportivă, în mare parte uitată, și pentru a încuraja participarea și pregătirea publicului.
Primele mențiuni despre oină datează din secolul al XIV-lea. Numele jocului provine din vechea limbă cumană, care s-a stins și nu mai are purtători vii ai tradiției. Traducerea literală a cuvântului „oină” din limba cumană înseamnă „coborârea unei turme de somn de pe munte pe câmpul de toamnă”, ceea ce amintește de vechile tradiții din aceste teritorii. Jocul a fost inventat de ciobani, iar mingea era inițial făcută din păr de vacă umed, modelat manual pentru a lua o formă rotundă. Mai târziu, jucătorii au legat părul cu o sfoară pentru ca mingea să își păstreze forma după ce a fost bătută cu bâta. În versiunea modernă a jocului, mingea este făcută din petice de piele și umplută cu păr de vacă – la fel ca cea de baschet.
Istoricii și pasionații de jocuri sugerează că aceasta a pus bazele jocului modern de baschet, un tip de sport profund apreciat de americani. Acest transfer cultural a avut loc după ce coloniștii români din Transilvania au emigrat în SUA și s-au stabilit acolo, aducând cu ei și tradițiile lor sportive. Esența jocului constă în folosirea unei bâte netede de lemn pentru a trimite mingea într-un loc anume desemnat, pe terenul de joc aflându-se o echipă care atacă și una care se apără. Așadar, regulile sunt foarte asemănătoare nu numai cu baseball-ul, ci și cu cricketul.
Regulile jocului presupun două echipe, fiecare dintre ele fiind formată din 11 jucători. Una dintre cele două echipe este „la bătaie”, ceea ce înseamnă că este partea care atacă, iar cealaltă echipă este „la prindere”, ceea ce înseamnă că se apără de atacatori. Echipele își schimbă aceste roluri la mijlocul meciului, astfel încât acesta este împărțit în două perioade.

Oină se antrenează în România

Jocul a fost un sport național încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în 1897, activitatea a fost inclusă ca materie obligatorie în programa școlară din România. Aceeași perioadă istorică a fost caracterizată de eforturile de unificare a regulilor și practicilor de joc în toată țara, astfel încât echipe din orice localitate să se poată întâlni la campionate și să se înțeleagă între ele.
Experții în istorie spun că rolul oinei a fost pronunțat în formarea identității naționale românești. Țara era încă foarte tânără și abia pășea pe calea autodeterminării, așa că oină a fost promovată în toate părțile țării ca un tip de sport inerent național. Popularitatea sa a contribuit la acoperirea sa în operele literare.
De-a lungul perioadei comuniste din istoria României, oină a fost, de asemenea, în prim-planul activităților sportive din țară. Numeroase cluburi specializate de oină s-au format sub auspiciile armatei, poliției, fabricilor etc. Unele dintre ele funcționează și astăzi, deși cu o organizare diferită.
Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o perioadă pozitivă pentru oină – un joc care a depășit toate activitățile sportive de origine străină și care a prins un loc ferm în inimile românilor. Însă, perioada postbelică – în jurul anilor 1944-1945 – a fost marcată de o lipsă acută de fonduri necesare pentru reconstrucția țării după relele celui de-al Doilea Război Mondial. Anii 1950 au fost martorii unei reînnoiri a finanțării și a unui nou val de interes public pentru oină, cu asociații de antrenori și organizații profesionale care s-au format în întreaga țară.
Din nefericire, anii 1990 au fost martorii unei cotituri dramatice pentru popularitatea oinei. Unii pasionați de sport au legat această schimbare de lipsa de bani pentru care epoca postcomunistă era infamă. Prin urmare, oină a trecut la un statut de sport marginal, doar entuziaștii dedicați menținându-l în viață în cadrul unor întâlniri și antrenamente informale.
În prezent, autoritățile românești organizează numeroase eforturi pentru a reînvia oină și a o aduce în prim-planul interesului public. Cu toate acestea, în vremurile moderne, se poate observa jocul de oină activ doar în sate. Există o federație națională de oină și 25 de cluburi sportive în toată țara, dar majoritatea meciurilor se desfășoară încă la nivel de amatori, oricine dorește să se alăture fiind binevenit în echipă. Ca urmare, majoritatea echipelor de oină sunt mixte din punct de vedere al vârstei – pot exista jucători de vârstă înaintată și adolescenți care stau unul lângă altul.

Este oina un sport cu adevărat național?

Mulți entuziaști insistă asupra apartenenței oinei la România, în timp ce alții susțin că este un sport național cu rădăcini istorice comune României și Republicii Moldova. Cu toate acestea, are mult mai mulți fani și susținători în România, iar acest joc de dinamism și viteză se bucură aici de o popularitate în creștere în rândul oamenilor de toate vârstele. Cel mai bun lucru la el este că necesită atât forță fizică, necesară pentru a alerga, a sări și a bate mingea cu bâta, cât și arta gândirii strategice care poate ajuta echipa să își învingă rivalii.