Oficialii de la FC Băbeni „sunt ochi şi urechi” la derbiul CS Şirineasa – CS Mădulari

David_Florentin_2012_09 (1)În acest moment, în Seria Sud din Liga a IV-a, lupta pentru calificare în play-off se mai duce între trei echipe: CS Şirineasa (27 de puncte), FC Băbeni (25) şi CS Mădulari (24). Şansele fiecăreia de a ajunge în „careul de aşi” par a fi egale, lucru evidenţiat şi de faptul că acestea şi-au împărţit victoriile în confruntările directe de până acum, când s-a impus de fiecare dată echipa care a fost organizatoarea meciului: CS Mădulari a trecut cu 4-3 de FC Băbeni, iar ulterior trupa lui Eugen Roşu a dispus de CS Şirineasa cu 3-1. Rămâne de văzut dacă va fi la fel şi la finele acestei săptămâni, când formaţia antrenată de Lucian Giurcă îi va înfrunta, pe teren propriu, pe „vânătorii” lui Daniel Dimulescu.
În condiţiile în care duminică, 2 noiembrie, jucătorii pregătiţi de Eugen Roşu vor disputa un meci foarte lejer, cu Oltul Ioneşti, codaşa Seriei Sud, singura echipă fără niciun punct acumulat după 10 etape, oficialii de la FC Băbeni vor avea ochii aţinţiţi, în primul rând, spre derbiul de la Şirineasa. „Vrem să vedem ce se va întâmpla în meciul dintre Şirineasa şi Mădulari, din această etapă, deoarece s-ar putea să ştim dacă ne vom mai bate în trei sau doar în doi pentru calificarea în play-off. În ceea ce ne priveşte, oricum pentru noi este o performanţă extraordinară că suntem încă în cărţi, după ce în vară am purces la o remaniere masivă a lotului de jucători. Toţi cei tineri îşi fac din plin datoria, iar asta ne încântă”, a declarat Florentin David, vicepreşedintele echipei FC Băbeni. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button