DiverseHandbal

Oficial! Chimcomplex, printre sponsorii principali ai SCM Rm. Vâlcea! Ce spune Ștefan Vuza despre susținerea echipei de handbal?

Chimcomplex devine unul dintre sponsorii principali ai SCM Rm. Vâlcea!

”Suntem încântați să anunțăm o extindere semnificativă a parteneriatului început în luna ianuarie a acestui an, cu compania Chimcomplex S.A. Borzești, unul dintre cei mai importanți producători și furnizori de substanțe chimice vitale din regiune. Începând cu această ediție de campionat, Chimcomplex a devenit unul dintre sponsorii principali ai SCM Râmnicu Vâlcea, marcând o nouă etapă în colaborarea noastră, astfel crescând implicarea financiară a partenerului de încredere deja existent. Această alianță solidă reprezintă o dovadă a susținerii proiectul clubului, dar și speranțe pentru evoluțiile viitoare. Întrucât Râmnicu Vâlcea este un reper de tradiție al handbalului feminin internațional, pasul în față făcut de Chimcomplex reprezintă o investiție în sportul din România, nu doar în comunitatea noastră.

Chimcomplex s-a angajat să fie alături de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, de Consiliul Județean Vâlcea, dar și de întreaga comunitate pentru a încuraja și susține performanța clubului, contribuind la îndeplinirea obiectivelor propuse.

«Această alianță solidă nu reprezintă doar in investiție în sport, ci și o investiție în viitorul comunității noastre. Suntem încrezători că împreună cu SCM Rm. Vâlcea vom reuși să atingem performanțe notabile în handbal și să aducem mândrie orașului și țării noastre», a declarat Ștefan Vuza, președinte CEO Chimcomplex, sponsor principal.

Împreună cu finanțatorul principal, Primăria Municipiului, clubul nostru este mândru să aibă Chimcomplex alături în această călătorie și suntem recunoscători pentru sprijinul lor continuu. Cu această extindere a parteneriatului, suntem încrezători că vom reuși să realizăm performanțe notabile pe terenul de handbal.

«Suntem bucuroși că parteneriatul cu Chimcomplex continuă la un nivel înalt, implicarea financiară a combinatului chimic fiind mult superioară. Sigur și așteptările vor crește. Sperăm să fim la înălțimea așteptărilor partenerilor și fanilor echipei noastre. Apreciem să avem alături de noi un partener puternic, iar prin rezultatele obținute de echipa noastră dorim să răsplătim încrederea acordată. Cu siguranță lumea handbalului vâlcean se bucură de acest parteneriat mult așteptat și visează să ajungem pe urmele culmilor atinse de predecesorul club OLTCHIM Rm. Vâlcea. Vom folosi această oportunitate pentru a onora așa cum se cuvine acest parteneriat și împreună să fim o forță de invidiat, atât în România, cât și în Europa», a declarat Florin Verigeanu, președintele secției de handbal a clubului SCM.

De asemenea, alături de partenerii noștri de elită ne dorim să aducem bucurie comunității noastre și tuturor suporterilor noștri dedicați.

Echipa SCM RM. Vâlcea

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli și clorosodice. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiție de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 milioane de lei.

Articole Similare

Back to top button