Administratie

Noua sală de sport de la Horezu va fi finalizată până la toamnă, iar creşa în iunie

Lucrările la noua sală de sport din Treapt sunt în grafic. Conform afirmaţiilor primarului Nicolae Sărdărescu, de la Horezu, obiectivul este realizat în proporţie de 15-20 %. “La ora actuală, se cofrează. Se fac toate eforturile în aşa fel încât, în toamna anului 2020, investiţia să se încheie. Aşa cum ştiţi, această investiţie este estimată la un milion de euro şi se derulează prin CNI. Sala va avea o capacitate de aproape 200 de locuri pe scaune şi va fi pusă la dispoziţia tuturor celor care doresc să facă sport, să ducă o viaţă activă. În oraş, aşa cum v-am mai spus şi cu alte ocazii, mai avem două săli de sport, la Liceul Constantin Brâncoveanu, unitate de învăţământ unde învaţă peste 2000 de elevi”, ne-a precizat edilul PSD. Referindu-se la o altă investiţie importantă – creşa cu 4 grupe, Nicolae Sărdărescu a făcut cunoscut că şi aici lucrările avansează destul de repede. “După turnarea plăcii, ritmul va fi mai intens, ceea ce mă face să cred că, în iunie, va fi gata şi acest obiectiv”, a anticipat primarul oraşului Horezu.

Articole Similare

Back to top button