Diverse

”Municipalii” au luat tot! Şi Supercupa a ajuns în Zăvoi

Duminică, 20 august, cu doar câteva zile înainte de startul unui nou sezon competiţional, la Liga a IV-a şi a III-a, cele mai bune două formaţii din sezonul trecut, din Elita judeţeană, SCM şi Sparta s-au întâlnit în Zăvoi, într-un meci contând pentru Supercupa AJF. Pe o clădură infernală, cele două formaţii au încercat să ofere publicului un spectacol frumoas. Au fost patru goluri. SCM Rm. Vâlcea a câştigat tot ce se putea. A obţinut trofeul Ligii a IV-a Nurvil, trofeul judeţean al Cupei României Boromir, a câştigat barajul de promovare în Liga a III-a, apoi trofeul regional pus în joc de FRF pentru Cupa României, iar acum şi Supercupa Vâlcii. 3-1 s-a consemnat la final. A fost şi o eliminare, în tabăra vicecampioanei en-titre a Ligii a IV-a. Banca Spartei a protestat la o fază la care atacantul Bogdan Mihăilă scăpase singur spre poartă. De la margine s-a ridicat fanionul, pentru off-side. Oficialii Spartei au considerat că asistentul nu a avut dreptate. Marius Voican a fost eliminat, deşi acesta susţine că nu a înjurat, ci doar ar fi spus că a fost o decizie greşită. Se întâmpla în minutul 35. La pauză, a fost 1-0 pentru trupa din Zăvoi. Radu Bîrzan a marcat un euro-gol: şut la vinclu, cu stângul, de la 35 de metri.
În minutul 51, formaţia pregătită de Marius Lungan şi Romeo Chelcea a restabilit echilibrul pe tabelă. Elevii lui Mangalagiu au pierdut mingea la centrul terenului, Bogdan Mihăilă a pătruns în partea stângă şi a centrat decisiv pentru Andrei Streinu, care a avut de îndeplinit doar o formalitate: 1-1.
Ultimele 20 de minute au aparţinut SCM-ului. În minutul 70, Ceapă a adus din nou campioana en-titre a Ligii a IV-a în avantaj. A marcat din lovitură liberă: 2-1. Imediat, oaspeţii au cerut o lovitură de pedeapsă la duelul dintre Mario Diaconescu şi Dică Popa. Nu s-a acordat, cum nu s-a acordat nici în careul celălalt, la acţiunea lui Tilioiu.
În minutul 75 s-a făcut 3-1. Ceapă a centrat din corner, Ghighilicea a pus latul şi amprenta pe noul trofeul. Pentru fotbalistul transferat în această vară de la Cozia Călimăneşti, la echipa de la poalele Capelei a fost primul trofeu alături de noua formaţie.
Supercupa AJF a fost arbitrată de Sebastian Lăstun – Cristian Cosmescu şi Alexandru Idu, în timp ce al patrulea oficial al fost Ionuţ Taifas, iar observator, Adrian Comănescu.
Bogdan Lăzărescu, căpitanul SCM-ului, a primit Supercupa AJF din partea preşedintelui CJV, Costi Rădulescu.
SCM Rm. Vâlcea: Lungu – Ionescu, Diaconescu, Lăzărescu, Roşianu, Simeanu, Abănăriţei, Bîrzan, Ghighilicea, Turcu, Cruceru. Au mai jucat: Ceapă, Georgescu, Neacşu, Tilioiu, Orbişor.
Sparta Rm. Vâlcea: Tudose – Cazan, Puşcatu, Cătălin Dobre, Preda, Şt. Popa, Bucei, Uţă, Roşianu, Mihăilă. Au mai intrat: Rădulescu, Bolovan, Neamu.

Articole Similare

Back to top button