Politica

Mircia Gutău, fără niciun susţinător în sală la procesul de săptămâna trecută

Cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor locale parţiale de la Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a avut un nou proces la Judecătorie. De această dată, însă, nici unul dintre susţinătorii pedelişti ai fostul primar n-a mai fost de faţă pentru a-l susţine.

În sala de judecată, au fost prezente doar câteva persoane care aveau legătură cu acel proces. Printre acestea, fostul jurnalist Mircea Monu, care formulase, alături de câţiva vecini, plângeri penale împotriva celor care aveau legătură cu emiterea unei autorizaţii de construcţii considerată ilegală în zona Matei Basarab. Este vorba despre un bloc realizat de celebra firmă Montana şi care afectează structura de rezistenţă a caselor din jur. Faptul că Mircia Gutău n-a mai avut alături pe nimeni nu ne miră. Era de aşteptat, aşa cum anticipam, ca, după ce pedeliştii îşi văd treaba făcută, să uite de cel care le-a oferit o şansă – poate unică.

Articole Similare

One Comment

  1. Niciodata nu m-am omorat de dragul lui Gutau, poate chiar dimpotriva, dar e mult prea evident ca a crescut serpi la san. El, Zeus de Valcea, imbatabilul si intangibilul, iata-l ingenuncheat, aruncat deoparte, uitat, renegat… Adevaratii sau calai nu au fost nici liberalii, nici pesedistii, ci capuse precum Smeoreanu, ori Radulescu, care l-au pus ,,bine” cu justitia si iata-l pe Radulescu primar in locul lui Gutau, cu aportul populatie4i care chiar a crezut ca umflatul asta a candidat in numele lui Gutau! Doamne, nu-i ierta! Ne-au nenorocit a nu stiu cata oara, taranoii botanisti!

Lasă un răspuns

Back to top button