Politica

Mircia Gutău, băgat după gratii de anumite grupuri de interese din PD-L

gutau eliberat• Eliberarea lui Mircia Gutău, miercuri, nu a reprezentat nicio surpriză. Arena a anunţat încă din vara anului trecut că fostul primar al Râmnicului va fi eliberat cel târziu în prima parte a lunii septembrie 2011

Cel mai important eveniment din această săptămână a fost eliberarea fostului primar Mircia Gutău, arestat politic în 2006 sub pretextul unor presupuse fapte de corupţie, eliberat 4 luni mai târziu şi trimis din nou după gratii, în ianuarie 2010.

Pe marginea subiectului privind arestarea primarului Mircia Gutău s-au făcut nenumărate speculaţii, însă, în opinia noastră, era suficient să analizăm ordinea cronologică a celor întâmplate începând din 2004 pentru a ne da seama că fostul lider PD fusese luat în vizor de anumite grupuri de interese din interiorul propriului său partid, cărora le încurca planurile şi afacerile.

Gutău nu putea fi controlat de şefii de la Bucureşti

Gutău a început să deranjeze pentru că n-a acceptat să fie marioneta nimănui. Având totala susţinere a râmnicenilor, devenise foarte puternic, extrem de influent şi aproape imposibil de controlat de către grangurii de la centru. Ani de zile, regii asfaltului „portocaliu” de la Bucureşti nu s-au putut atinge de nicio lucrare importantă din oraş. Cu câteva luni înainte de arestarea sa, se auzise că, din această cauză, urma să i se întâmple ceva. Primele informaţii în acest sens au fost legate de construcţia pasajului de pe strada Tudor Vladimirescu. Contractul de lucrări îl doreau ştabii de la Bucureşti, lucru cu care Gutău nu ar fi fost de acord. Informaţii similare erau vehiculate şi legătură cu modernizarea Căii lui Traian, dar şi cu alte lucrări de anvergură. Pentru că ajunsese să ce creadă invincibil, Gutău a ignorat toate avertismentele şi a refuzat să facă orice compromis. La un moment dat, i s-a pus în cârcă inclusiv faptul că ar fi avut o relaţie cu Elena Udrea pentru că, s-a următit pe toate căile ca şi Traian Băsescu să intre în această „horă”.

Nici după 5 ani nu a apărut o dovadă că Dicu urma să împartă mita cu Gutău

Văzând că Gutău nu răspunde sub nicio formă la comenzi, grupurile de interese din PD-L s-au pus şi mai serios cu tunurile pe el. S-au folosit chiar şi de câţiva liberali, pe care la vremea aceea îi finanţau din umbră, pentru a-i face reclamaţii şi plângeri peste tot. În iulie 2006, după luni de planuri şi încercări de corupere a pedistului, s-a găsit o „oportunitate”. Profitând de slăbiciunile viceprimarului, prins în iulie 2006 cu mâţa în sac, DNA l-a băgat în aceeaşi ciorbă şi pe Gutău. Procurorii susţineau că Nicolae Dicu urma să împartă şpaga cu primarul, însă, nici până în prezent n-a apărut o dovadă în acest sens. Ba mai mult decât atât, Mircia Gutău a dezvăluit că omul de afaceri Crinu Popescu îl mai vizitase la birou cu pliculeţe, dar l-a refuzat de fiecare dată. La vremea aceea, se mai ştia că primarul urma să plece în concediu, iar Dicu ar fi rămas în locul său timp de o lună. Cu alte cuvinte, viceprimarul nici nu avea nevoie de Gutău pentru a elibera certificatul de urbanism solicitat de denunţător.

În 2006, PD-L s-a grăbit să-l excludă

Cu toate că procesul abia începea, iar Justiţia nu se pronunţase asupra acestui caz, conducerea centrală a PD-L s-a grăbit să anunţe excluderea lui Mircia Gutău din PD-L. În octombrie 2006, edilul făcea un anunţ foarte interesant. El spunea că procurorii îi recomandă insistent să-şi dea demisia. Ambiţionându-se şi mai tare, primarul de la Râmnicu Vâlcea avertiza că nu are de gând să facă acest lucru şi afirma că are de gând să candideze „împotriva DNA-ului”. Gutău realiza că, de fapt, aceasta era miza. Cineva foarte de sus nu dorea ca el să mai fie primar. Alesul râmnicenilor a oferit şi câteva indicii în legătură cu cei de la care i se trăgea totul. Este vorba despre „firma care dorea să bage apă la Goranu” şi de „anumiţi colegi, care doreau să cumpere un imobil de la primărie la un preţ cu 70 de miliarde mai mic decât valora”.

A fost eliberat înainte de alegeri

În noiembrie 2006, Mircia Gutău este eliberat. În politică, războiul dintre partide îi împingea pe liderii acestora să-şi folosească artileria grea. Probabil că PD-L dorea să-l folosească pe Gutău în perioada în care se punea problema suspendării preşedintelui. De altfel, în aprilie 2007, are loc mitingul pro-Băsescu din Piaţa Constituţiei. Manifestări similare sunt organizate însă peste tot în ţară. Mai puţin la Râmnicu Vâlcea, unde Mircia Gutău se ocupă serios de continuarea proiectelor sale pentru oraş şi o lasă moale cu politica. În mai 2007, se mai întâmplă important. După un scandal mai lung între URBAN şi Rosal, Mircia Gutău somează firma lui Silviu Prigoană (PD-L) să părăsească oraşul. În mai, primarul Râmnicului dă o declaraţie cu dus şi-ntors: „Traian Băsescu este singurul care ne poate garanta libertatea”. În iunie, pare să scape în sfârşit de probleme. Şeful statului l-a invitat la vila lui Ceauşescu de la Bujoreni, la o întâlnire de socializare la care au mai participat Anuţa Handolescu, Dorel Jurcan şi Ana Maria Pătru. Preşedintele s-a simţit foarte bine, a râs şi a băut whisky până era să adoarmă pe masă. Gutău îşi recapătă încrederea şi redevine activ în politică. Se ia la trântă cu PNL, PSD şi trage puternic pentru PD-L. Între timp, apar lucrări noi, staţia de deşeuri de la Feţeni, transformarea fostului cămin de bătrâni din Ostroveni în locuinţe sociale. Licitaţiile sunt câştigate însă de Hidroconstrucţia şi Electronics.

Videanu l-a convins să revină în PD-L

A urmat un an şi ceva de linişte aparentă. În aceeaşi perioadă, se încerca şi punerea în scenă a afacerii imobiliare „Lahovari”, în care rechinii Vâlcii vânau câteva zeci de hectare din zona ştrandului. Atunci, Gutău a avut câteva ieşiri dure la adresa acestora, dar sigur că, ulterior, a fost „aranjat” de ei. Din octombrie 2007, Gutău joacă şi mai tare. În prag de alegeri, anunţă că nu are de gând să revină în PD-L şi că doreşte să candideze ca independent. În ianuarie 2008, Adriean Videanu îl convinge să se răzgândească şi să reprezinte PDL-ul în competiţia pentru Primăria Râmnicului. După ce bat palma, Curtea de Apel Alba Iulia ia o hotărâre din al cărei final vă cităm: „se desprinde concluzia certă că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului Gutău Mircia nu există”. CA Alba Iulia nu este singura instanţă care a ajuns la această concluzie. Pe parcursul procesului fostului primar, nu mai puţin de 15 judecători i-au dat câştig de cauză.

În 2008, a câştigat din nou Primăria şi 3 funcţii de parlamentari

Din februarie 2008, lucrurile par din nou să reintre în normalitate. Mircia Gutău îşi continuă proiectele: cinematograful Flacăra intră în patrimoniul Râmnicului şi se modernizează, se continuă construcţia de locuinţe sociale şi ANL (peste 200 realizate în mandatul fostului primar), se încep lucrările la grădina zoologică, la hala din piaţa centrală, Calea lui Traian, se extind şi reabilitează reţelele de apă şi canalizare, se asfaltează foarte multe drumuri, se amenajează parcări, locuri de joacă, se fac investiţii în şcoli, grădiniţe, biserici, pieţe, baze sportive, târguri, săli de sport, se înfiinţează Centrul Olimpic de Excelenţă, se fac paşi importanţi pentru preluarea Sălii Sporturilor „Traian”, se construiesc pasaje etc. Nu în ultimul rând, Gutău introduce facilităţi pentru pensionari şi rezolvă o mulţime de probleme din municipiu. Anunţă şi câteva investiţii grele: Aqua Park în Ostroveni, crearea unor complexe de agrement pe albia Olăneştiului şi transformarea dealului Capela într-un punct de atracţie turistică. În iunie 2008, vin alegerile şi, având în vedere realizările sale extraordinare, câştigă detaşat funcţia de primar. Obţine şi un număr record de consilieri municipali, nu mai puţin de 17, dar şi ambele funcţii de viceprimari, în care îi promovează pe Eusebiu Veţeleanu şi Romeo Rădulescu, cel care, mai târziu, metaforic vorbind, îi înfige un cuţit pe la spate.

Voturi pentru EBA

În noiembrie 2008, Mircia Gutău mai obţine pentru PD-L două funcţii de deputaţi şi un post de senator. Face o figură bun şi la europarlamentare, unde scoate un scor bun atât pentru PD-L, cât şi pentru Elena Băsescu. După alegeri, dintr-o dată, parcă îi pică din nou un balcon în cap. Procesul său este mutat la Constanţa, iar DNA pune sechestru pe o parte din averea sa. Mircia Gutău aproape că nu mai înţelege nimic din ce se întâmplă. În iulie 2009, Vasile Blaga vine la Vâlcea şi-i sugerează că are de trecut un test extrem de important. Se apropiau alegerile prezidenţiale. Gutău află de la ministrul MAI că va răspunde cu capul dacă nu obţine cel puţin 40 la sută în Vâlcea pentru Băsescu. În aceeaşi lună, vine la Râmnic şi Băsescu, încearcă să facă o baie de mulţime în parcul Zăvoi, însă, întâlnirea este sabotată de PSD.

Nu obţine însă 40 la sută pentru Traian Băsescu şi, evident, răspunde cu capul

În alegeri, nu reuşeşte să atingă obiectivul de 40 la sută. Băsescu pierde alegerile în Vâlcea, cum le-a pierdut în România. Aşa cum se ştie, a câştigat funcţia de preşedinte cu voturile din afară. Gutău îşi dă seama ce urmează şi îşi anunţă demisia. În ianuarie 2010, declară că îl susţine pe Emil Boc în lupta pentru preşedinţia partidului, nu pe Vasile Blaga. La sfârşitul aceleiaşi luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl condamnă definitiv la 3 ani şi 7 luni de închisoare, iar Romeo Rădulescu îşi vede visul cu ochii.

Mircia Gutău a fost eliberat miercuri

Revenind la zilele noastre, trebuie amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, magistraţii de la Drobeta Turnu Severin au admis cererea lui Mircia Gutău de a fi eliberat condiţionat, însă DNA a făcut recurs. Miercuri, acesta a fost respins, iar fostul primar a fost eliberat. Această veste i-a bucurat pe râmniceni şi i-a întristat pe cei câţiva pedelişti care au profitat şi profită de pe urma arestării politice a lui Mircia Gutău. De altfel, cei la care ne referim au şi uneltit pentru eliminarea acestuia.
Potrivit informaţiilor noastre, Mircia Gutău a tratat încă de când era la penitenciar cu deputatul Dan Mazilu şi ministrul Gabriel Oprea să se înscrie în UNPR. Dacă va face acest pas, progresiştii au toate şansele să câştige viitoarele alegeri locale de la Râmnicu Vâlcea.
În urma unor calcule făcute cu sprijinul avocatului Victor Stănculescu şi al altor specialişti, Arena a anunţat încă din vara anului trecut că, cel târziu în prima parte a lunii septembrie 2011, Mircia Gutău va fi eliberat. Şi, ca de obicei, am avut gura aurită.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button