Diverse

Mini-GHID pentru Ruleta Americană – Ce trebuie să știi despre această variantă?

Jocurile de noroc au fost create acum mii de ani și de-a lungul timpului au evoluat destul de mult. În timp ce unele au rămas în cam aceeași formă, altele au ajuns să stea la baza unor versiuni mai mult sau mai puțin diferite față de cele originale.

Ruleta este unul dintre cele mai bune exemple de jocuri care au fost modificate, păstrându-și și câteva elemente “străvechi”. Aceasta are un regulament foarte simplu – tot ce trebuie să faci este să plasezi un pariu, iar în funcție de numărul sau culoarea care va fi aleatoriu aleasă, poți să câștigi sau să pierzi.

Complexitatea ruletei stă în diversitatea pariurilor pe care le poți depune, dar și în faptul că jocul are în prezent mai multe versiuni, așa cum poți vedea, de exemplu, în portofoliul Unibet Casino. Majoritatea celor din mediul online, dar și din sălile fizice, au la bază una dintre cele 3 forme principale ale jocului:

  • Ruleta Americană
  • Ruleta Europeană
  • Ruleta Franceză

Între ele există câteva asemănări, însă și diferențe care nu pot fi ignorate. Este bine să știi ce specificații are tipul versiunii de ruletă pe care îl vei alege, înainte de a începe să plasezi pariuri.

Ce caracteristici are Ruleta Americană?

După cum spuneam, între cele 3 tipuri de ruletă, care se găsesc și în online, și în offline, există câteva diferențe pe care este bine să le ai în vedere, înainte de a plasa un pariu. Ruleta Americană conține numerele din intervalul 1-36, care sunt situate pe spații roșii și negre. În plus, pe roată se găsesc pe spații verzi un zero simplu și un zero dublu, acestea fiind situate opus.

În funcție de cum consideri că îți este norocul, poți plasa mai multe tipuri de pariuri, de la culoare și număr, până la grupe de numere sau unele speciale, axate pe caracteristicile numerelor, precum par-impar. La Ruleta Americană există unul special, numit “Five Bet Number”, care implică alegerea numerelor 0, 00, 1, 2 și 3, aducând câteva modificări ale payout-ului.

Când vine vorba de a a alege un tip de ruletă, părerile sunt destul de împărțite. Fiecare are fanii săi, în funcție atât de șansele de câștig oferite, cât și de formatul sau de versiunea jocului și plusurile sale. Dacă este să facem o alegere pe baza statisticilor, cea Europeană, șansa este de 48.60%, în timp ce la cea Americană șansa este de 46.37%. Diferența nu este mare, însă poate să conteze atunci când mai ai nevoie de doar un strop de noroc.

Alegerea ruletei ține foarte mult de preferințele pe care le ai, de cât de intrigat ești de formatul său, fără a neglija, însă, și care sunt șansele din punct de vedere teoretic. În mediul online, cel puțin, ai libertatea să pariezi cam după cum consideri de cuviință, dacă regulamentul și bugetul îți permit asta.

Bucură-te de experiențe și distrează-te, fiind responsabil cu investițiile pe care le faci, indiferent de ce tip de ruletă joci!

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button