Liga IVFotbal

Mateești, pe cai mari! ”Cuțit” în ”rana” celor de la Mădulari

Toate echipele din Liga a IV-a au ajuns la același număr de jocuri. Miercuri, 30 noiembrie, s-a disputat și meciul rămas restant din etapa I, dintre Viitorul Mateești și CS Mădulari. Dacă s-ar fi jucat la timp, poate rezultatul era diferit. Acum, a fost altă situație. Gazdele, cu moralul bun după succesul cu Malaia, al treilea din acest campionat, care le-a adus jucătorilor și o primă semnificativă, au reușit să obțină cele trei puncte. Prima repriză a aparținut oaspeților. Octavian Marinescu și colegii săi au condus cu 2-0. S-a dovedit un scor periculos. Gazdele au redus din diferență, iar în partea secundă au preluat conducerea jocului. S-a terminat 4-3 pentru Mateești, grupare pentru care au înscris: Cosmin Bădițoiu, alias Pompy (dintr-un penalty scos de Ilie Sanda), Ionuț ”Hagi” Mutu și Victor Coandă, de două ori. Mateeștenii au terminat meciul în inferioritate. Iliescu a primit roșu pe final.

”Am primit două goluri pe niște greșeli. La una, a vrut portarul nostru să degajeze, dar a trimis mingea la adversar, iar a doua a fost o eroare în defensivă. Portarul s-a revanșat ulterior. A avut câteva intervenții providențiale. În prima repriză ne-au dominat adversarii, a doua am fost peste ei. Am avut puterea să revenim după ce am fost conduși cu 2-0. Am încercat să-i încurajez pe băieți, pentru că începuseră să se certe. Le-am spus să aibă încredere, că putem reveni. Mingea e rotundă și orice e posibil, să lupte până în ultima secundă. Am obținut a patra victorie. Cred că e cea mai mare de când am reînființat această echipă. Am jucat împotriva formației de pe locul 4, echipă de tradiție, cu experiență, cu un lot valoros, care anul trecut a terminat campionatul pe locul 3. Noi de-abia am deschis ochii în această ligă. Cum am spus, băieții își primesc prima promisă, pentru trei victorii, iar pe aceasta o adăugăm la seria următoare. Luăm în calcul orice meci oficial, inclusiv cele de Cupa României. Am înțeles că se mai joacă două etape. Așadar, putem să mai obținem cel puțin două victorii în 2022. Sâmbătă mergem la Mihăești. Jucăm cu Chimia. Nu e imposibil să-i învingem. Din cele patru succese de până acum doar unul a fost în deplasare, la Alunu. Poate a venit vremea să ne bucurăm din nou pe teren străin, să încheiem turul bine”, a declarat Cosmin Anghelescu, primarul din Mateești, după victoria din restanță, care a adâncit rana celor de la Mădulari. Formația primarului Daniel Dimulescu va ierna pe locul 5, indiferent de rezultatele din ultima etapă a turului. Distanța față de primul loc, ocupat de următoarea adversă, Sparta, este de 14 puncte, o diferență aproape imposibil de anulat în retur.

 

Articole Similare

Back to top button