Administratie

Luna viitoare, va fi gata S.F.-ul pentru noua bază de agrement de la Vlădeşti

Conform contractului încheiat cu 2 GMG Construct SRL, firma care a câştigat licitaţia, Studiul de fezabilitate pentru noul complex balnear de la Vlădeşti trebuie să fie gata luna viitoare. Imediat după ce îl va primi, primarul Adrian Cosac va depune documentaţia completă la Compania Naţională de Investiţii, pentru lansarea licitaţiei cât mai curând posibil. Social-democratul a reamintit că noul complex de agrement va fi construit în zona Priporu, unde primăria are în jur de 10.000 de metri pătraţi. Printre altele, proiectul prevede realizarea unui hotel cu peste 200 de locuri de cazare, dar şi piscine acoperite cu apă dulce şi sărată, bazine în aer liber, plaje, părculeţe, bază de tratament, spaţii de relaxare şi de fizioterapie, saune, săli de mese şi de întreţinere fizică pentru procedurile de recuperare, clădiri administrative, restaurant, alei de cură şi parcări. Nu în ultimul rând, prin acest proiect, care va reprezenta un salt uriaş în dezvoltarea localităţii, ar urma să se mai achiziţioneze 4 microbuze şi utilaje necesare întreţinerii bazei – buldoexcavator cu accesorii ş.a.m.d..

Articole Similare

Back to top button