Diverse

Liga I de minifotbal judeţeană ar putea începe săptămâna viitoare

* Adrian Comănescu atrage atenţia că în competiţia de fotbal pe teren redus pe care o va organiza nu va fi tolerată indisciplina şi se va miza doar pe echipele care dau dovadă de fair-play

Deşi a lansat ideea înfiinţării unui campionat doar de câteva zile, fostul director al DJST, Adrian Comănescu, a fost surprins să constate că în rândul vâlcenilor există un interes foarte mare pentru practicarea, în mod organizat, a fotbalului pe teren redus. Până în acest moment, nu mai puţin de 18 echipe de minifotbal din judeţ şi-au exprimat intenţia de a participa la întrecerea care se va desfăşura sub egida Liga I de minifotbal Autoportal Mercedes Benz. În următoarele zile, mai pot solicita cereri de înscriere şi alte echipe. Condiţiile de participare la această întrecere le pot afla de la Adrian Comănescu, organizatorul competiţiei, care poate fi găsit la numărul de telefon 0744.619.440. Acesta a dorit să sublinieze, însă, faptul, că în campionatul de minifotbal nu va fi tolerată indisciplina şi se va miza doar pe echipele care nu comit abateri importante de la regulament. „Încă din start, aş vrea să atrag atenţia asupra unui lucru. Vom accepta în competiţiile organizate de noi doar acele echipe care ştiu că pot fi serioase şi vor să joace într-un adevărat spirit de fairplay. Pe cei care şi-au manifestat intenţia de a lua parte la acest campionat de minifotbal i-am rugat deja să ţină cont de acest aspect. Vom pune accent pe disciplină şi corectitudine. Abaterile grave de la regulament nu vor fi acceptate”, a punctat Adrian Comănescu.

Primul eşalon vâlcean de minifotbal va fi format din 12 sau chiar 14 echipe
* taxa de înscriere în campionat este de 50 lei

Adrian Comănescu a mai declarat că există posibilitatea înfiinţării chiar a două eşaloane judeţene de minifotbal. „Încă din start noi ne-am propus să împărţim echipele în două eşaloane. Vrem ca Liga I judeţeană să fie formată din 12 sau chiar 14 echipe şi să încercăm şi formarea Ligii a II-a. Aşteptăm să vedem câte echipe vor dori să participe în campionatele organizate de noi şi apoi vom decide pe ce sistem de desfăşurare a competiţiei vom miza. Până acum avem în jur de 18 echipe care şi-au manifestat intenţia de a lua parte la competiţiile organizate de noi. O parte dintre acestea au mai jucat până acum în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană «Sportul pentru Toţi». Pe această cale aş vrea să-i mulţumesc şi domnului Vlaşcu, pentru colaborarea pe care am avut-o timp de aproape zece ani”, a mai spus Adrian Comănescu. De precizat ar mai fi că taxa de înscriere la competiţia organizată de Comănescu este de 50 lei. Se va stabili apoi şi cuantumul cheltuielilor pe care participanţii le vor suporta la fiecare meci, pentru plata arbitrajului şi a asistenţei medicale. Conform estimărilor organizatorilor, Liga I de minifotbal ar putea începe chiar la finalul săptămânii viitoare. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button