Liga III

Lidera Seriei a VI-a a Ligii a III-a a pierdut şi duelul cu Roşiori

După înfrângerea suferită la mijlocul săptămânii trecute, în faţa celor de la Pandurii Tg. Jiu (2-0 pentru formaţia gorjeană), sâmbătă, 26 februarie, Viitorul Dăeşti a pierdut din nou, de această dată în faţa unei colege de serie, Sporting Roşiori. Ambele echipe au abordat jocul cu ambiţie, determinare, ca pe unul oficial. A fost o confruntare de un nivel calitativ înalt, între două formaţii bune din Seria a VI-a a Ligii a III-a. Diferenţa a fost făcută pe final, de o greşeală personală. În minutul 89, Marius Matei a trimis un şut centrare, din partea dreaptă, din apropiere de linia de margine. Păuşescu a încercat să reţină, însă a scăpat mingea în poartă. Cum se spune în astfel de cazuri, a avut săpun pe mănuşi. Se întâmplă şi la case mai mari. Cu siguranţă, va fi mult mai concentrat în oficiale, când se va afla între buturile echipei din Fedeleşoiu. Confruntarea s-a terminat la scorul de 1-0 pentru Roşiori.
În acest meci, Viitorul Dăeşti s-a bazat pe: Lungu – Samson, Pîrvulescu, Cr. Munteanu, Grosu, Pîrvu, Precup, Vasile, Călin, Mitru, Cioablă. Au mai intrat: Păuşescu, Ceapă, Adi Popa, Thiago, Popescu, Fl. Costea, Fierbinţeanu, Mocioacă, Şerban. Iordache are în continuare probleme medicale. Este posibil să lipsească de pe teren o perioadă mai lungă de timp. Florin Costea, care a avut degetul imobilizat timp de câteva zile, a revenit pe teren.

Articole Similare

Back to top button