Administratie

Licitaţia pentru patinoarul de la Rm. Vâlcea, o nouă amânăreală

Până la această dată, ar fi trebuit să ştim numele firmei care, în această iarnă, va aduce şi va monta patinoarul în Centrul municipiului Rm. Vâlcea, însă ceva neprevăzut s-a întâmplat, iar primăria a decis să prelungească termenul de evaluare a ofertelor depuse. Vă reamintim că, la licitaţie, au participat trei societăţi comerciale: EURATO S.A., din Odorheiul Secuiesc, ASTRA Bucureşti & Co Prod S.R.L., din Voluntari şi Hispano Construct S.R.L., din Rm. Vâlcea. Aşa cum v-am mai informat şi cu alte ocazii, valoarea patinoarului este estimată la 6,5 miliarde lei vechi vechi, fără TVA, iar termenul limită de evaluare a ofertelor era 29 decembrie 2017. Patinoarul va avea o suprafaţă de 600 de metri pătraţi (20 x 30 m) şi va fi nou, adică fabricat anul acesta. În preţ, furnizorul va asigura şi 200 de perechi de patine cu mărimile 28-46, dispozitiv electric de ascuţit, montajul patinoarului, punerea acestuia în funcţiune şi instruirea personalului care îl va deservi. Deşi, în SEAP, termenul limită de evaluare a ofertelor era 29 decembrie, în caietul de sarcini se specifică faptul că firma câştigătoare va livra şi monta patinoarul până pe 15 noiembrie, astfel încât, la deschiderea Târgului de iarnă, acesta să fie funcţional. Ciudat! După cum evoluează lucrurile, patinoarul va fi gata cel mai probabil în 2018. Să sperăm că Mircia Gutău nu-l va inaugura şi pune în funcţiune în mai sau iunie! :))

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button