Politica

Liberalii au hotărât să-l susţină pe Remus Grigorescu

Marţi seara, în cadrul Biroului Politic Teritorial, liberalii vâlceni au luat în discuţie recomandarea primită de la centru referitoare la susţinerea social-democratului Remus Grigorescu în turul doi al alegerilor locale parţiale pentru funcţia de primar al Râmnicului.

După dezbateri, s-a stabilit că PNL s-ar dezice de principiile pe care le promovează dacă l-ar sprijini pe pedelistul Romeo Rădulescu, unul dintre cei mai pătaţi politicieni vâlceni. În consecinţă, liberalii şi-au propus să facă toate eforturile pentru ca, pe data de 25 aprilie, voturile lor să meargă către Remus Grigorescu. De altfel, ei au anunţat că, începând de miercuri, vor avea acţiuni comune cu reprezentanţii PSD, transmiţând mesaje privind „nevoia de schimbare” la Râmnic. Decizia de ieri a PNL Vâlcea întăreşte acordul încheiat în debutul acestei săptămâni între preşedintele liberal Crin Antonescu şi liderul PSD, Victor Ponta. În schimbul sprijinului primit la Râmnicu Vâlcea din partea liberalilor, social-democraţii vor susţine moţiunea iniţiată de PNL împotriva guvernului catastrofal condus de Emil Boc. În ciuda acestei convenţii, luni, se lansase pe piaţă informaţia potrivit căreia voturile liberalilor ar fi urmat să se îndrepte către Romeo Rădulescu. Asta după ce, cu o zi înainte, senatorul Dorel Jurcan îl vizitase la birou pe deputatul Cristian Buican cu o ofertă greu de refuzat. Peneliştii au avut însă tăria să refuze funcţiile şi avantajele promise, alegând să susţină un candidat căruia nu i se poate reproşa nimic, un om cu pregătire profesională de excepţie, fără afaceri pestriţe sau pete în CV.

Articole Similare

2 Comments

  1. Bravo PNL !!!!!!!!!!!!!! Imi pare rau de Bogdan Pistol….frunte sus Bogdane!!!!!!!!11

  2. Felicitari pt. ARENA VALCEANA! Sunteti mereu primii care prezentati stirile valcene online! Un viitor mai bun langa un om si o personalitate deosebita! Respect d-lui BOGDAN PISTOL, inima langa domnul REMUS GRIGORESCU

Lasă un răspuns

Back to top button