Fără categorieAdministratie

La sfârşitul lunii iulie, Nicolae Moraru inaugurează investiţiile derulate pe Măsura „3.2.2”

La sfârşitul lunii iulie, primarul Nicolae Moraru va face recepţia finală a lucrărilor în valoare de 2,5 milioane euro, realizate cu fonduri pe Măsura 3.2.2. a PNDR. Investiţiile de la Pietrari au vizat introducerea reţelei de canalizare pe o distanţă de 20,5 kilometri, amenajarea unei staţii de epurare a apei, asfaltarea a 5,1 km de drumuri şi extinderea pe o lungime de 2 km a sistemului de alimentare cu apă. Tot cu fonduri de la U.E., au fost reabilitate şi dotate obiectivele culturale, căminul de bătrâni şi, nu în ultimul rând, a fost achiziţionată o scenă în aer liber, care va fi folosită pentru organizarea evenimentelor artistice sau culturale de interes local. Alesul PDL a mai precizat că, în cursul lunii viitoare, se vor încheia lucrările la noul stadion, pe care echipa locală de fotbal îşi va disputa meciurile din Liga a V-a. „În maxim 30 de zile, vom termina de asfaltat şi drumul Manta-Paţârăşti (3 km.). Investiţia era extrem de necesară, deoarece în zona respectivă sunt în jur de 140 de gospodării”, a anunţat primarul Nicolae Moraru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button