Liga III

La Severin, ca în Valea Jiului, pe vremuri!? ”Minerii” au ieșit ”șifonați” din duelul cu Șimian

Minerul Costești și-a jucat duminică prima carte pentru menținerea în cel de-al treilea eșalon. Formația pregătită de Marius Vlădoi a întâlnit, în deplasare, campioana Mehedințiului, pe Viitorul Șimian. Partida a avut loc la Severin, pe terenul Severnav. Gazdele au încercat să profite de avantajul terenului propriu. Au reușit. S-au impus cu scorul de 2-1. Șimian a trecut în avantaj în minutul 29. Iosu a marcat după o fază suspectă de off-side. În minutul 70 s-a făcut 2-0. După o acțiune a vâlcenilor, pe contră, Mișea a profitat și a dublat avantajul echipei sale. Singurul junior de pe teren al formației din Costești, intrat ulterior, Proteasa, a redus din diferență imediat, în minutul 73, după o aruncare de la margine, executată lung, în stilu-i caracteristic, de ”Dede” Trașcă.

Au mai fost ocazii, de ambele părți. Campioana din Mehedinți a câștigat de această dată, însă la returul, de pe Municipal, se poate întâmpla orice.

”Minerii”, deși de temut, ei au fost cei care au acuzat jocul la limita regulamentului al adversarilor. O parte dintre jucătorii formației vâlcene au ieșit destul de șifonați. Vlădoi, Mazilu, Vladu au resimțit duritatea acestui meci. A fost un joc bărbătesc, ușor asemănător cu cele pe care le juca, cândva, Marius Vlădoi, în Divizia C, în Valea Jiului. În ciuda rezultatului, misiunea ”minerilor” nu s-a încheiat. Totul se decide duminică, 23 mai, în Zăvoi.

Minerul Costești: Vlădoi – Mazilu, Vladu, Nicolaescu, Păun, Marinescu, Trașcă, Rădulescu, Pașoi, Mihalcea, Vlad. Au mai jucat Preda și Proteasa.

Articole Similare

Back to top button