Administratie

La Guşoeni se vor aloca 37 miliarde lei vechi pentru realizarea a patru investiţii

• Nicolae Concioiu lucrează la documentaţie

Prin PNDL 2, Primăriei Guşoeni i-au fost alocate 37 de miliarde lei vechi, pentru realizarea a patru proiecte. Este vorba despre reabilitarea şcolii gimnaziale din localitate, construirea unei grădiniţe cu program prelungit, reabilitarea şi dotarea dispensarului medical şi realizarea unui pod care face legătura între satele Spîrleni Vale şi Spîrleni Deal. Primarul Nicolae Concioiu încearcă să rezolve în această perioadă toate problemele legate de documentaţia proiectelor acceptate la finanţare. „Am rezolvat problema cu studiile de fezabilitate, dar avem greutăţi la OCPI cu documentele de preluare a clădirilor din inventarul domeniului public al Statului, de la ministere. Sunt documente legislative mai vechi, de dinainte de 2003, greu de procurat. Căutăm soluţii! Suntem ţinuţi în loc de această problemă. Sper să o rezolvăm până la urmă şi să depunem documentaţia până la expirarea primului termen: 30 octombrie”, a precizat primarul din Guşoeni. Acesta a mai adăugat că şi-ar dori ca Ministerul Dezvoltării să-i accepte solicitarea de înlocuire a unuia dintre proiecte cu o altă investiţie. „Documentaţia la proiectul pentru realizarea podului din centru este foarte veche (datează din 2009) şi nu ne mai încadrăm din punct de vedere tehnic pentru a realiza acest obiectiv cu suma solicitată. Atunci erau alte preţuri, iar în ultimii ani, albia râului s-a lărgit, iar lungimea podului se impune acum să fie mai mare. E clar că vor fi costuri suplimentare. Nu vrem să riscăm, să facem o investiţie de mântuială, care la prima viitură mai puternică să fie distrusă. Ori înlocuim proiectul, ori găsim surse suplimentare de finanţare. Noi am propus înlocuirea acestuia cu proiectul de modernizare a iluminatului public, în ideea că ne vom prezenta cu un studiu actualizat pentru pod la următoarea sesiune de finanţare a PNDL”, a mai spus alesul social-democrat din Guşoeni. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button