Administratie

La Drăgoeşti, Melente începe lucrările de asfaltare a 12 km de drumuri

În următoarea perioadă, primarul Gheorghe Melente va demara lucrările din cadrul proiectului de asfaltare a mai multor drumuri de interes local. În total, la Drăgoeşti, vor fi modernizaţi 12 kilometri, în toate satele din localitate. Alesul PNL ne-a declarat că după finalizarea acestei noi investiţii în infrastructura rutieră toată comuna va avea drumuri „ca în palmă”. „Licitaţia a fost adjudecată de o lună, iar lucrările propriu-zise sunt aproape să înceapă. Termenul de finalizare a investiţiei este de un an şi cred că va fi respectat cu brio. Totul depinde însă de cât de puternică e firma care va executa lucrările, pentru că s-a văzut că banii prin PNDL 2 se acordă abia după ce se trimite la Guvern o anumită situaţie de lucrări. Ar fi un lucru extraordinar ca asfaltarea drumurilor să se încheiere până în iarnă, iar în 2019 să ne mai ocupăm doar de rigole şi şanţuri betonate. Sper să ne ajute şi vremea, adică să nu vină atât de repede anotimpul rece”, a spus Melente. În continuare, alesul PNL a dezvăluit că a primit luna trecută, de la Guvern, 550 de milioane de lei vechi, pentru a remedia o parte din pagubele produse de ploile abundente şi viiturile din iunie şi iulie. „Banii sunt destinaţi exclusiv pentru repararea unui drum comunal care a fost afectat de o alunecare de teren. Am avut multe probleme după ploile abundente şi viiturile din ultima perioadă şi am solicitat să fim ajutaţi cu fonduri. Deocamdată, ni s-au dat bani doar pentru acest drum, unde trebuie să intervenim în regim de urgenţă. Sper să ne mai fie alocate fonduri, pentru că la Drăgoeşti s-a lucrat la foc automat pentru remedierea problemelor apărute şi n-avem deloc alte surse de finanţare. Iar pagubele au fost enorm de mari!”, a subliniat Gheorghe Melente. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button