Administratie

La Dănicei încep branşările la reţeaua de canalizare

Autorităţile locale din Dănicei au făcut tot posibilul ca locuitorii să beneficieze de utilităţi. Au fost introduse reţelele de apă şi canalizare, iar drumurile, modernizate. În privinţa canalizării, primarul Dumitru Pirneci a făcut un anunţ important. De luna viitoare, cei care doresc să beneficieze de acest serviciu se pot branşa la reţea.
”Serviciul de Utilităţi Publice al comunei Danicei vă informează că, începând cu 1 octombrie 2023 va fi disponibilă branşarea la reţeaua de canalizare a comunei Danicei. Solicitanţii vor depune o cerere privind branşarea la reţeaua de canalizare. Odată cu aceasta va fi achitată taxa de racordare, cu menţiunea că, costurile pentru lucrările de execuţie şi materiale, necesare pentru branşament, vor fi suportate de către beneficiari/clienţi. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii serviciului la numărul de telefon 0250.838.333”, a transmis primarul Dumitru Pirneci.

Articole Similare

Back to top button